Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Aprilie 2010.
Grupul OMV din Austria, actionarul majoritar al Petrom, a semnat refinantarea unei facilitati de credit sindicalizat de tip revolving de 1,5 miliarde euro, cu scadenta la cinci ani, a anuntat...
Reteaua de tip discount Plus va deschide pe 28 aprilie, la Husi, cel de-al 100-lea magazin, in urma unei investitii de 1,5 mil. euro.
Bursa de la Bucuresti a pierdut in sedinta de ieri peste 1%, pe fondul deprecierilor inregistrate de pietele internationale ca urmare a problemelor pe care le intampina Grecia in primirea...
Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativa prin care sunt majorate de cinci ori amenzile aplicate distribuitorilor de energie electrica si de gaze naturale in cazul in care acestia nu-si...
Vodafone, al doilea operator de telefonie mobila pe piata locala, s-a clasat pe primul loc in topul Social Brands 2010 realizat de revista Biz.
Emporiki Bank, membra a grupului francez Credit Agricole, vrea sa atraga noi depozite in euro oferind clientilor posibilitatea de a incasa o dobanda progresiva ce ajunge pana 3,7% pe an in cazul...
Vicepresedintele executiv al Ford, John Fleming, a reiterat la Cotroceni faptul ca, in pofida crizei economice, Ford isi va pastra angajamentele asumate in ceea ce priveste locurile de munca de la...
Pentru a continua evolutia inspre listarea la bursa, un pas natural este transformarea diviziei in Diverta Holding. Evaluarea si pregatirea pentru listare se face in colaborare cu o companie de...
Subsidiara locala a Emporiki Bank, membra a grupului francez Credit Agricole, a redus dobannzile la credite in euro, nivelul acestora coborand sub 6% la imprumuturile ipotecare si la mai putin de...
Creditul neguvernamental acordat de banci a crescut usor in luna martie a acestui an, cu 0,1% fata de luna precedenta, insa in termeni reali a inregistrat o diminuare usoara, de 0,1%, pana la...
Austria-based energy group OMV, majority shareholder of Petrom, said it agreed to refinance a €1.5 billion syndicated revolving multi-currency credit facility with a five-year maturity.
Adunarea generala a Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare din Romania (UNSAR) i-a reales pe Cristian Constantinescu in functia de presedinte si pe Cornelia Coman in cea de vicepresedinte al...
Dezvoltatorul imobiliar Impact (IMP) estimeaza ca va inregistra in acest an un profit brut operational de 4,07 milioane lei, potrivit deciziilor luate de catre actionari in adunarea generala.
Discount department store chain Plus said it would open on April 28 at Husi, its 100th store in Romania, which will represent a total investment of €1.5 million.
BCR, una dintre bancile care percepeau cele mai mari comisioane, a redus nivelul comisionului de rambursare anticipata la creditele noi la 1%, in scadere semnificativa fata de 4,5% cat solicita...
Dupa deprecieri generalizate in cotatii si lichiditate, si increderea investitorilor in piata de capital scade. Mai mult, lipsa culturii investitionale si bursiere a dus la aparitia unor mituri...
Importul de masini second-hand reprezinta un pericol de evaziune fiscala, atat timp cat raportul intre masini noi si cele second-hand este de 1 la 4, adica 8.800 masini noi la 35.400 de masni...
Secretarul de stat din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), Razvan Murgeanu, a declarat ca 90% din cei care vor sa faca afaceri cu microintreprinderi isi aleg consultanti, dar...
Producatorul de piese auto Compa Sibiu (CMP) estimeaza ca va inregistra un profit de 1,4 milioane lei in acest an, de 2,6 ori mai mare decat cel din 2009 , conform deciziilor luate in adunarea...
Circa 57% dintre germani considera ca acordarea de ajutoare financiare pentru Grecia reprezinta o "decizie proasta", potrivit unui sondaj realizat de grupul WELT si de televiziunea...
Retailerul local de electronice Flanco a lansat oferta „15 rate fixe fara costuri ascunse”, dupa ce in ultimele luni a inregistrat o usoara crestere a vanzarilor prin credit, comparativ...
Producatorii si importatorii din Romania ar putea vinde 55.000 de autovehicule noi in acest an numai prin programul Rabla, daca se iau in calcul predarea celor 160.000 de vouchere, a declarat...
The Senate has adopted a new penalties policy whereby electricity and natural gas suppliers will face sharply higher fines, if they violate the contracts with the consumers and fail short of the...
Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producator roman de cosmetice, a incheiat primul trimestru al anului cu o cifra de afaceri de 21 milioane lei, in crestere cu 10% fata de aceeasi perioada a lui...
Banca centrala a afisat un curs de referinta de 4,1246 lei/euro, in crestere usoara, cu 0,15%, fata de nivelul anterior, in conditiile in care s-a depreciat treptat in primele ore ale sedintei,...
Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Mihail Dumitru, a declarat ca sectorul agricol a absorbit in perioada 2007-2009 fonduri europene in valoare de circa trei miliarde de euro, aratand ca...
Grupul de firme Trend Consult, unul din cei mai importanti jucatori de pe piata locala de training, cu afaceri anuale de circa un milion de euro, spera sa-si recupereze, in 2012, investitia pe care...
Pentru al doilea an consecutiv, operatiunile din Romania ale Ringier raporteaza cele mai slabe rezultate financiare din cadrul grupului media. In 2009, Ringier Romania a avut o cifra de afaceri de...
Cristina Miclea, care a ocupat timp de patru ani functia de brand manager pentru Fulga si Zuzu, a fost numita director de marketing al companiei Albalact.
In order to move ahead with its plans to go public, a natural step is the development of Diverta Holding division. The valuation of the business and the necessary pre-IPO studies will be carried...
Potentialii beneficiari de fonduri europene nu trebuie doar sa isi realizeze bine proiectul, dar trebuie sa se asigure ca au negociat si pot obtine si co-finantare de la banca in timp util. Banca...
Producatorul de bauturi alcoolice Bermas Suceava (BRM) si-a bugetat in acest an un profit net de 1,54 milioane lei, cu 1,3% mai mare decat cel obtinut in 2009, potrivit unui comunicat remis Bursei...
Rata somajului din Spania a atins un record in primul trimestru, depasind nivelul de 20%, a anuntat presa spaniola, fara ca cifrele sa fie confirmate de institutul national de statistica, relateaza...
Property developer Impact (ticker: IMP) said it expects its pre-tax profit for this year to come in at 4.07 million lei, according to decisions made by shareholders at the general meeting.
Consiliul Concurentei (CC) a avizat schema de ajutor de stat de circa 150 mil. euro privind "Sprijinul financiar pentru modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de transport aerian",...
Romania a avut anul trecut un deficit al balantei comerciale de 107 milioane de euro cu Japonia, al 15-lea ca marime din Uniunea Europeana, in timp ce deficitul comercial la nivel comunitar a fost...
The National Bank of Romania set a reference rate of 4.1246 lei/euro, up 0.15% from yesterday, as the leu fell steadily in the morning against the euro, in a regional move that saw most of...
Cancelarul german Angela Merkel a avertizat Grecia si restul zonei euro ca acordarea pachetului de ajutoare nu este o afacere garantata, ci este conditionata de masurile de reducere a deficitului,...
Orange, cel mai mare operator de telefonie de pe plan local, mareste viteza de transfer a datelor pana la 14,4 Mbps, iar incepand din data de 3 mai, noua viteza va fi disponibila in 11 orase:...
Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa pe piata locala, in parteneriat cu Astra Asigurari vor oferi clientilor companiei de telecomunicatii o polita de asigurare a locuintei pentru o...