Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street din 03 Februarie 2022.
Implementarea Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va reprezenta una dintre principalele provocări ale anului 2022, o parte din măsurile asumate prin acest program urmând să...
Mulți dintre cei care își iau un credit ipotecar sunt tentați să desfășoare perioada de plată pe 30 de ani, limita maximă pe care ți-o pun băncile la dispoziție, pentru a se bucura de o rată mică....
Concediul medical este un drept de care beneficiază toți angajații din România. Problemele de sănătate pot apărea când te aștepți mai puțin. Netratate la timp, acestea te pot ține la distanță de...
Ultimii doi ani au adus creșteri de două cifre pentru industria de e-commerce din România, pe fondul unui context în care vânzările din mediul offline au avut de suferit. Invitată la emisiunea...
Peste 300 de pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au fost evacuaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al...
Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat implementarea unui proces de reorganizare a structurii de personal a societăţii şi aplicarea măsurii de concediere colectivă, structura...
Imaginea negativă a Facebook se resimte din plin pe piețe de capital. Acțiunile Facebook Meta Platforms Inc au scăzut cu 20% în ziua de miercuri spre joi. Compania a anunțat estimări mai slabe...
Ministerul Transporturilor pregătește terenul pentru primul bilet integrat urban-ferovier din România, pentru Capitală. După introducerea unui tren special care leagă Gara de Nord de Otopeni,...
Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost condamnat definitiv, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani închisoare cu executare pentru luare de mită şi conflict de...
Nordic Group, companie românească în domeniul distribuției de produse alimentare premium în Retail, HoReCa și Cofetării, a decis numirea lui Dan Nistor în funcția de General Manager începând cu...
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 3 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 32.671 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au...
Amber, cel mai mare dezvoltator independent de jocuri video din România, continuă extinderea pe plan internațional cu deschiderea unui nou studio în Kiev, Ucraina. Astfel, Kiev se alătură...
Proprietarii spațiilor hoteliere de pe litoral și din zonele montane deopotrivă trebuie să aibă mentalitatea unui antreprenor de succes, însă au nevoie de o trăsătură specială de caracter prin care...
A fost lansată licitația pentru lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii, pe o lungime de maximum 1.461 kilometri din rețeaua feroviară,...
Statele Unite ale Americii (SUA) vor trimite mai multe trupe în Europa pentru a întări prezența defensivă pe flancul estic . Astfel, în contextul unui potențial conflict pe care l-ar putea porni...
Guvernul a decis prelungirea stării de alertă pentru încă o perioadă de 30 de zile, începând cu 7 februarie. Printre regulile adoptate se numără și faptul că masca va rămâne obligatorie în toate...
Lucrările de la Teatrul de Stat din Constanța au scos la iveală o comoară arheologică: zidul Cetății Tomis. Anunțul a fost făcut de Vergil Chițac, primarul Municipiului Constanța, pe pagina sa de...
Podul suspendat care se construiește la Brăila este una dintre cele mai mari investiții din infrastructura românească. Construcția impresionantă va face legătura între județele Brăila și Tulcea și...
Piața imobiliară din România se află într-una dintre cele mai bune perioade ale sale, doar că istoria ne arată că există un ciclu care se repetă, iar pe termen lung ne vom lovi de o nouă criză în...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32.671 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.131 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.308 dintre cazurile noi din 24 de...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a inițiat un program de educație financiară prin intermediul căruia studenții și masteranzii din cele 24 de universități partenere ale Autorității,...
Sindicatul STB a decis să îi acţioneze în judecată atât pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, cât şi pe directorul general al societăţii de transport Bucureşti, Adrian Criţ, pentru că...
Criptomonede în valoare de peste 320 de milioane de dolari ar fi fost furate în urma unui atac asupra unei platforme care conecteaza blockchain-urile Ethereum și Solana, în ceea ce pare a fi al...
Atunci când toată lumea se așteaptă la o invazie efectivă din partea lui Vladimir Putin, trebuie ținut cont de faptul că acesta mai are și alte variante la dispoziție.
Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse nu susține creșterea vârstei de pensionare în România, în conformitate cu proiectul de lege inițiat de PNL.
În condițiile în care s-au scumpit materialele de construcție, au crescut cu costurile de construcție, prin urmare, prețul în ansamblurile rezidențiale noi s-a majorat cu 25-35% pe pentru pătrat...
Datorită imunizării puternice actuale în Europa şi a severităţii mai scăzute a variantei Omicron de coronavirus, continentul se află într-o situaţie de "încetare a focului", care ar putea conduce...
Raed Arafat a făcut câteva precizări cu privire la noile măsuri adoptate în România, în contextul prelungirii stării de alertă de către CNSU.
Liderul grupării Stat Islamic (SI), Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, a murit detonând o bombă care se afla asupra sa, în timpul unui raid al forţelor speciale americane în Siria în noaptea de...
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) transmite că retailerul Carrefour va retrage de la comercializare mai multe produse contaminate oxid de etilenă.
Co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a fost dat afară de la conferința suveraniștilor de la Madrid, organizată la sfârșitul săptămânii, deoarece nu a fost invitat...
Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" din acest an vor fi lansate cel târziu pe data de 8 februarie, a comunicat pe pagina de Facebook , Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că rata de vaccinare la populaţia adultă de pe teritoriul României este de 50,43%.
Domeniul echipamentelor de supraveghere video și sistemelor antiefracție este în continuă creștere în România, piața avansând cu aproximativ 30% anul trecut, o cifră destul de bună prin faptul că...
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a acuzat Germania că blochează livrarea de armament occidental către armata ucraineană confruntată cu ameninţarea rusă.
Momentul în care autoritățile vor decide că nu mai este nevoie de prelungirea stării de alertă se apropie, spune șeful DSU, Raed Arafat. „Că acest lucru se întâmplă luna viitoare sau peste două...
Meta Platforms Inc., compania mamă a Facebook, a publicat rezultate trimestriale sub aşteptări astfel că averea fondatorului Mark Zuckerberg s-a redus cu 31 de miliarde de dolari, una dintre cele...
Mamele aflate în concediu pentru creşterea copilului pot obţine venituri de natură salarială pe perioada concediului cu condiţia ca aceste venituri să nu depăşească 6250 de lei pe an, potrivit...
Giganţii media americani Comcast Corporation şi ViacomCBS Inc au anunţat că SkyShowtime, noua lor platformă comună pentru difuzarea de conţinuturi audiovizuale pe internet, a primit toate avizele...
Ucraina a semnat un acord pentru a-şi majora, cu până la 55%, importurile de gaze naturale din Slovacia, în condiţiile în care încearcă să îşi asigure aprovizionarea cu energie ameninţată de o...
Dan Barna, fostul președinte al USR, i-a dat un răspuns dur președintelui partidului, Dacian Cioloș, care a cerut conducerii USR să îi voteze până luni un program cu modificări radicale ale...
Autoritatea de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor Publice din Ungaria (MEKH) a acordat Licenţa de tranzacţionare a energiei electrice pentru EFSA, filiala de furnizare a Electrica, potrivit...
SUA au declarat că au dovezi că Moscova intenţionează să filmeze un fals atac ucrainean asupra Rusiei pe care îl va folosi ca pretext pentru a invada Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lucrează la pregătirea unui proiect modern de management de protecţie împotriva inundaţiilor şi pentru gospodărirea apei în Bazinul Ciucului, a anunţat...
Perioada de izolare pentru pacienții COVID se scurtează, potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial. Pacienții nevaccinați și cei care au avut COVID cu mai mult de...