Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Aprilie 2020.
Statele Unite nu vor participa la lansarea iniţiativei globale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind dezvoltarea, producţia şi distribuţia de medicamente şi vaccinuri împotriva...
Activişti pentru protecţia mediului au aranjat mai multe rânduri de pantofi şi bocanci într-o piaţă publică din Zurich, un gest simbolic menit să sensibilizeze opinia publică şi decidenţii cu...
Primarul Emil Boc a semnat, joi, la Primăria Cluj-Napoca, contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metroul și trenul metropolitan de la Cluj-Napoca, în...
Începând cu luna martie, Rovere Mobili, retailerul de mobilier de lux este disponibil și online.
Grecia se pregăteşte să-i întâmpine pe turiştii străini în iulie, dar sosirile nu vor fi din toată lumea, aşa cum se întâmplă în fiecare an, a anunţat ministrul Turismului, Charis Theocharis.
Zi de Bine aniversează pe 25 aprilie două luni de la lansare. În acest timp scurt, asociația a reușit să atragă aproape 800.000 de euro de la peste 33.000 de donatori. Fondurile au fost orientate...
Primarul municipiului Urziceni (județul Ialomița) i-a cerut oficial ministrului de Interne, Marcel Vela, să instituie carantina în comuna limitrofă Bărbulești. Primarul Constantin Sava susține, în...
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că persoanele care au nevoie de o consultaţie medicală şi care nu pot accesa platforma gratuită online pacient.assmb.ro pot apela linia...
Directorul medical al Spitalului de Urgență Din Suceava, Mircea Macovei, și directorul de îngrijiri Doina Chirap și-au dat demisia din funcții, a anunțat vineri generalul Ionel Oprea, care asigură...
Guvernul pregăteşte un mecanism prin care să asigure măşti de protecţie pentru persoanele care nu au venituri, "se află sub pragul sărăciei", a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban.
Un mesaj fals care pretinde că magazinele Profi oferă alimente gratuite, în valoare de 250 de lei, pe perioada pandemiei circulă în prezent pe reţelele de socializare şi pe WhatsApp, informează...
Circa 200 de persoane au participat vineri la o manifestaţie neautorizată în centrul Vienei împotriva restricţiilor impuse de guvernul austriac pentru a limita extinderea epidemiei de COVID-19,...
Statele Unite au înregistrat vineri 50.031 de decese din cauza coronavirusului, cel mai grav bilanţ înregistrat în lume, potrivit Univeristăţii Johns Hopkins.
Compania alimentară Nestle a raportat cele mai bune vânzări trimestriale din ultimii aproape cinci ani, după ce consumatorii şi-au făcut stocuri masive de produse, de la mâncarea pentru pisici...
O navă militară a SUA se întoarce în port după ce 18 marinari aflaţi la bord au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus.
Ţările de Jos vor susţine Grecia în gestionarea crizei refugiaţilor prin furnizarea unei clinici mobile pentru migranţi şi prin ajutor pentru protejarea minorilor, a anunţat vineri Ministerul grec...
Spitalul Căi Ferate (CF) din Sibiu se va închide temporar, începând de sâmbătă, după confirmarea cu virusul SARS-CoV-2 a patru cadre medicale, trei asistenţi şi o infirmieră, precum şi a doi...
PLUS cere Guvernului să aplice, în regim de urgenţă, scutirea de TVA şi taxe vamale pentru echipamentele de protecţie aduse de ONG-uri în România din afara UE, pentru combaterea efectelor epidemiei...
Operatorul aerian Air France va primi împrumuturi garantate de statul francez în valoare de şapte miliarde de euro (7,6 miliarde de dolari), pentru a evita o criză de numerar în contextul actual al...
Preşedintele american Donald Trump a promulgat vineri un nou plan de ajutor de aproape 500 de miliarde de dolari pentru a sprijini economia puternic afectată de restricţiile impuse de epidemia de...
Spectrul pandemiei a adus mai aproape ca niciodată dimensiunea personală de cea profesională, pentru că echipele de profesioniști dintr-o sferă cuprinzătoare de industrii au început să lucreze de...
Procurorul general Gabriela Scutea a afirmat că un număr de 34 de infracţiuni, pe categorii, au fost sesizate de către persoane pe durata stării de urgenţă.
Guvernul român ar trebui să anunțe măsuri pentru firmele mici din România, care sunt profund afectate de criza generată de pandemia de noul coronavirus, iar o parte dintre soluții pot fi creditele...
Piața muncii din România a intrat în picaj imediat după răspândirea epidemiei de coronavirus și sute de mii de angajați au rămas fără joburi sau au fost trimiși în șomaj tehnic . Dar sunt și...
Statul român trebuie să ajute companiile care și-au încetat activitatea sau care prezintă acest risc, dar sunt nevoite să plătească salarii și taxe, prin subvenții de stat, deductibilitate la...
Anual, pe 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții. Celebrată pentru prima dată în 1995 la inițiativa UNESCO, a fost sărbătorită de atunci, cu regularitate, în mai multe țări ale...
Restricțiile și măsurile de distanțare socială impuse de către autorități, în contextul epidemiei de coronavirus, nu i-au ocolit nici pe cei peste 10.000 de locuitori ai ansamblului rezidențial...
MedLife a semnat un acord cu Abbott Diagnostics pentru a achiziționa peste 500.000 teste pentru detectarea anticorpilor. De asemenea, compania anunță că are capacitate să proceseze până la 1 milion...
Statele Unite au anunţat că vor vinde ventilatoare medicale în cel puţin patru ţări în curs de dezvoltare pentru a lupta împotriva coronavirusului, notează Agerpres.
Președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat, la Digi24.ro , că actualele restricții vor fi ridicate...
Agenţia de rating Moody's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a modificat...
Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează a fost identificată o campanie de distribuire de malware care vizează furtul de credenţiale bancare de pe terminalele mobile ale utilizatorilor, în...
Grupul de comunicare strategică (GCS) informează că încă opt persoane infectate cu noul coronavirus, cinci bărbaţi şi trei femei cu vârste cuprinse între 21 şi 84 de ani, au murit, numărul celor...
Statul român nu va mai putea susține plata indemnizațiilor pentru șomajul tehnic după data de 15 mai, când se încheie starea de urgență. Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a declarat la Digi24...
Consiliul Fiscal consideră că scenariul macroeconomic fundamentat de Guvern, construit pe un declin al PIB real cu 1,9%, este unul foarte optimist, şi evaluează deficitul bugetar al anului curent...
Fitch Ratings a înrăutăţit, de la stabilă la negativă, perspectiva ratingurilor municipiilor Bucureşti, Braşov, Oradea şi Buzău, şi a confirmat vineri ratingurile pentru datoria pe termen lung în...
Ludovic Orban a declarat, la Antena 3, că demiterea lui Adrian Streinu Cercel a fost o „decizie de bun simț” pentru că acesta a făcut mai multe declarații care au provocat „efecte negative” în...
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a anunțat că primul val al epidemiei de coronavirus "și-a atins apogeul" în 20 de țări din UE și Spațiul Economic European (EEA), însă a...
Guvernul local din Sicilia şi-a propus să achite jumătate din preţul biletelor de avion ale turiştilor care vor sosi în această vară pe insulă şi să ofere o noapte gratuită la hotel şi bilete de...
Grupul de Comunicare Strategică anunță că au fost înregistrate alte 218 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.