Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street din 05 Octombrie 2020.
Barurile din Paris se vor închide de marţi, când se vor aplica restricţii şi restaurantelor şi va fi restrânsă la jumătate şi asistenţa în universităţi, au anunţat luni autorităţile, transmite...
Ministerul Sănătății încurajează părinții să colaboreze cu autoritățile medicale și medicii de familie pentru accelerarea imunizării copiilor, în cadrul Programului național de vaccinare.
Mark Meadows, şeful personalului Casei Albe, a declarat că este optimist cu privire la externarea preşedintelui Donald Trump în cursul zilei de luni, informează Agerpres.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă publicarea de noi liste cu dosare aprobate în cadrul programelor ''Rabla Clasic'' şi ''Rabla Plus'', precum şi în programul ''Iluminat Public'',...
Rezultatul testului pentru noul coronavirus (COVID-19) în cazul prim-ministrului Ludovic Orban este negativ, dar șeful Executivului va rămâne în carantină până joi, a anunțat biroul de presă al...
Teatrul Naţional din Bucureşti a reluat spectacolele în toate sălile sale, fiind prezentate cele mai apreciate titluri din repertoriul curent.
Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei de sănătate Regina Maria, este spitalul multidisciplinar din România care obține de la JCI recunoașterea internațională pentru siguranța și calitatea...
Direcția de Sănătate Publică București a înaintat mai multe recomandări pentru Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, după explozia de îmbolnăviri de COVID-19 din Capitală....
Volumul creditelor noi acordate de bănci populaţiei şi companiilor în şase luni de la debutul pandemiei COVID-19 se ridică la 38,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 14% din soldul creditului...
Mercedes prezintă trotineta electrică Mercedes Benz, care vine cu un motor de 500 W în roata față și suspensie față – spate, scrie EVmarket.ro .
Aproximativ una din zece persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă că marea majoritate a populaţiei lumii rămâne în continuare vulnerabilă la boala COVID-19...
PSD a obţinut în Consiliul General al Municipiului Bucureşti 21 de mandate la alegerile locale.
Ministerul Sănătăţii informează că rezultatul testului pentru infecţia cu noul coronavirus făcut de ministrul de resort, Nelu Tătaru, este negativ.
A alege o casă nouă este o experiență fantastică pentru care trebuie să fii pregătit. Sunt foarte multe detalii de luat în seamă, înainte de a decide. Sunt o mulțime de întrebări care trebuie să-și...
Primarul Mihai Chirica face apel către autorităţile din ţară să nu organizeze deplasări cu autocarele pentru pelerinii care vor să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu...
Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a câştigat alegerile pentru Primăria Capitalei, obţinând 42,81% din voturi (282.631), potrivit datelor finale ale alegerilor locale...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă că au fost luate o serie de decizii cu privire la cetăţenii care vin din ţări cu un...
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, luni, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că la nivel local, unde...
Preşedintele american Donald Trump, care a anunţat că va părăsi spitalul luni seară, "probabil nu este în afară de orice pericol", a estimat medicul Casei Albe, Sean Conley, citat de AFP.
Trendul produselor românești a crescut ascendent în ultimii ani, drept dovadă că o mulțime de lanțuri alimentare din România au ales să se asocieze cu fermieri locali pentru a aduce în magazine...
Comerțul online a inregistrat creșteri semnificative odată cu impunerea stării de urgență pe teritoriul României, creșteri impulsionate și de către comenzile realizate pentru prima dată de românii...
La jumătatea lunii septembrie a acestui an, eMAG lansa prima aplicație de promovare a produselor pe site dedicată partenerilor săi, denumită eMAG Ads. Oana Antohe, Marketplace Seller Performance...
Oferta de mașini americane la vânzare în România este destul de mică pentru că și cererea este destul de redusă. Aceste mașini au motoare mari cu mulți cai putere, pentru care impozitul este...
Lucrul de acasă a devenit acum noua normalitate pentru cele mai multe companii din România. Dacă înainte de pandemie, această modalitate de lucru era percepută ca un lux oferit doar unora dintre...
La miezul nopţii de duminică spre luni a intrat în vigoare o nouă stare de urgenţă la nivel naţional în Cehia, informează dpa, transmite Agerpres. Guvernul premierului Andrej Babis a decis să...
Principalii experţi în sănătate publică din Irlanda au recomandat guvernului ca ţara să intre într-o a doua carantină naţională pentru o perioadă de patru săptămâni, o propunere surprinzătoare pe...
Autorităţile franceze vor impune pentru Paris şi regiunea pariziană nivelul maxim de alertă sanitară la începutul acestei săptămâni ca urmare a creşterii numărului de persoane infectate cu noul...
În urma testelor efectuate la nivel național, pe 5 octombrie au fost înregistrate 1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut...
Premierul Ludovic Orban a solicitat testarea pentru coronavirus, după ce una dintre persoanele alături de care a participat la o emisiune televizată a fost confirmată pozitiv, informează Agerpres.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în peste trei sferturi din ţară, respectiv în 27 de judeţe, până marţi...
Accor anunță deschiderea Mercure Timișoara, primul său hotel din oraș. Hotelul este poziționat aproape de centrul istoric și de afaceri al orașului, oferind 60 de camere, un penthouse pe acoperiș...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că va intra în autoizolare până marţi pentru că a participat la o întâlnire cu o persoană cu test pozitiv la noul coronavirus,...
Forty Management, dezvoltator imobiliar fondat de Lucian Azoitei și Tudor Bădițescu, a încheiat un acord pentru achiziția unui teren de 39.896 mp în zona Străulești din Capitală, deținut de Butan...
Mai multe variante de vacanțe de revelion pe zboruri charter de la București sunt disponibile în oferta turoperatorului Paralela 45, începând cu luna octombrie, în destinații precum Egipt, Turcia...
Revolut lansează o nouă funcționalitate, cea de ”Abonamente”, prin care utilizatorii își pot monitoriza toate abonamentele și plățile recurente dintr-un singur loc, direct din aplicație. Clienții...
Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că se va testa în cursul zilei de luni pentru a afla dacă este infectat sau nu cu noul coronavirus, informează Agerpres.
Piața muncii încă se resimte după impactul generat de criza ultimelor 6 luni, însă, treptat apar semnele revenirii, pe care le simt atât candidații, cât și angajatorii. Astfel, după o bună perioadă...
Flotelul (hotelul plutitor) este cea mai nouă tendință în turismul sustenabil și are potențial să devină noua normă pentru turismul din Delta Dunării.
Primarul în funcţie al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că după analiza finală a Biroului Electoral Central va depune o plângere la Parchet pe tema "viciilor" de la alegerile din Bucureşti şi...
Primarul în funcţie al Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că în "toată perioada de campanie şi precampanie s-a oprit intenţionat apa caldă de către Guvern", pentru ca populaţia să fie "ostilă"...
Piëch Automotive, producător elvețian de mașini electrice, fondat de Rea Stark Rajcic și Toni Piëch, fiul lui Ferdinand Piëch, a recrutat manageri de la Porsche, BMW și Tesla.
Primarul general ales, Nicuşor Dan, anunţă că şi-a făcut testul COVID-19 şi că a decis să se autoizoleze până la aflarea rezultatului, informează Agerpres.
Companiile se confruntă în prezent cu o provocare importantă în ceea ce privește amenajarea birourilor astfel încât să fie adaptate la ”normalul” post-pandemic, respectiv să fie respectate măsurile...
Pandemia de COVID-19 a adus numeroase schimbări la nivel economic, social, dar și în sistemul educațional. Multe din aceste transformări pun încă probleme nu doar elevilor, ci și cadrelor...
S-a lansat Atlas Gripal: Totul despre gripă și Vaccinare Antigripală ( www.atlasgripal.ro ) , prima platformă educațională care deschide conversația despre vaccinarea antigripală în...
Noțiunea de feedback ne este familiară poate din culturile organizaționale din care facem parte, la locul de muncă. Însă, acesta este instrumentul care nu trebuie să lipsească din viața noastră,...
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în septembrie 2020 cu 80% față de septembrie 2019, atingând un volum de 10.878 unități.
Până astăzi, 5 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au...
Antreprenorii Liviu și Eugen Lepădatu, în parteneriat cu SIF Moldova, au vândut deja 25% din cele 398 de apartamente construite în faza a doua a proiectului imobiliar Atria Urban Resort, dezvoltat...
Casa de brokeraj XTB a anunţat introducerea posibilităţii de tranzacţionare fără comision a acţiunilor cu deţinere şi a ETF-urilor cu deţinere. Oferta de comision 0% se aplică pentru rulaje lunare...
Școlile din Moscova și din regiunile Ulianovsk şi Sahalin se închid ca urmare a numărului mare de cazuri de coronavirus înregistrate. Decizia a fost luată după ce numărul de noi infectări cu...
Mega Image lansează în România o nouă marcă proprie de produse alimentare, Nature’s Promise, care are la bază doar ingrediente naturale, bogate în nutrienți sau certificate bio.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Trust Motors intenționează să preia Opel Automotive, întrucât această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei...