Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Octombrie 2020.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit, prin sistemul RAPEX, trei alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, emise de autorităţile din Luxemburg, Italia şi...
Mai multe publicații din România au răspândit o știre care susținea că Raed Arafat a spus că „Lupta împotriva COVID-19, din păcate, am pierdut-o”. Informația este falsă și declarația lui Raed...
Începând cu acest an, a fi un șofer precaut implică mai mult decât a respecta regulile de circulație sau a menține automobilul într-o stare tehnică ireproșabilă. Noile provocări la care cu toții am...
Preşedintele american, Donald Trump, care îşi bate joc regulat de presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, a comis la rândul său o greşeală, sâmbătă, retrogradându-l pe omologul său...
Cei aproape 200 de membri care alcătuiesc conducerile reunite ale USR şi PLUS au aprobat sâmbătă, 17 octombrie, programul de guvernare pe care Alianţa USR PLUS se angajează să-l pună în practică...
Poliţiştii ilfoveni, din Voluntari şi Buftea, au întrerupt un parastas şi o nuntă, care încălcau dispoziţiile legale cu privire la organizarea şi desfăşurarea evenimentelor, în contextul măsurilor...
În statul Victoria din centrul Australiei urmează să fie relaxate unele din restricţiile impuse pentru combaterea celui de-al doilea val al epidemiei de coronavirus, a anunţat premierul statului,...
Drumarii au împrăştiat două tone de sare pe Transfăgărăşan, după ce a nins în zona turistică Bâlea, din munţii Făgăraşului, a duminică Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.
Circa 10% dintre lucrătorii din sănătate participanţi la un studiu realizat de Federaţia Solidaritatea Sanitară au indicat că au fost deja infectaţi SARS-CoV-2, procentul fiind în cea mai mare...
Cea mai mare sancțiune aplicată vreodată unui șofer din România a fost atribuită unui tânăr de 20 de ani din Orașul Siret, județul Suceava, după ce polițiștii au identificat 16 nereguli în timp ce...
Furnizarea apei calde este oprită pentru aproximativ 130 de imobile pentru remedierea unor avarii apărute în reţeaua de termoficare, potrivit datelor postate pe site-ul Companiei Municipale...
SUA au atins sâmbătă, 17 octombrie, 8.100.662 cazuri confirmate de SARS-CoV-2 şi 219.156 de decese de COVID-19, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.
Sistemul public de sănătate britanic NHS se pregăteşte să înceapă administrarea unui vaccin împotriva noului coronavirus "la puţin timp după Crăciun", notează ziarul The Sunday Times, citat de EFE.
Două saloane din Baloteşti, care au organizat sâmbătă evenimente private, o cununie şi un botez, au primit amendă de la poliţişti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov.
O imagine cu un nou-născut care încearcă să smulgă masca ginecologului imediat ce a venit pe lume a devenit virală pe rețelele sociale. Aceasta a fost postată de către doctorul ginecolog Samer...
Un număr 3.920 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrat în ultimele 24 de ore, după 19.507 teste efectuate. Numărul de decese înregistrat în acest interval de timp este de 60 , în timp ce...
Bucureștiul a depășit rata de incidență de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, evoluție ce ar putea să ducă la impunerea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice. Vă prezentăm în...
Două județe au o rată de incidență apropiată de pragul care odată depășit vine cu noi restricții precum purtarea măștii în toate spațiile publice, prag depășit astăz 18 octombrie de către București.
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat pentru Edupedu.ro că nu are în vedere convocarea astăzi a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 1,9 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,45%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 18,99%.
Noul coronavirus SARS-CoV-2 rămâne activ pe piele timp de nouă ore, au constatat cercetători japonezi care confirmă necesitatea spălării mâinilor pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19,...
Traian Băsescu, fost președinte al României și europarlamentar în prezent, lansează o serie de atacuri la adresa lui Klauss Iohannis și a premierului Ludovic Orban legate de modul în care...
Școlile și grădinițele din București rămân în scenariul hibrid până la o decizie a Comitetului pentru Situație de Urgență București, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. "Dacă va decide...
Numărul persoanelor care au decedat în urma infectării cu noul coronavirus a depăşit 200.000 în Uniunea Europeană şi statele europene, potrivit statisticii furnizate duminică de Centrul European...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că profesorul Adrian Streinu - Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş', a răspuns invitaţiei partidului de a...
Participarea la un concert LIVE a devenit o amintire frumoasă pentru mulți dintre noi, însă nu și pentru fanii trupei de rock Flaming Lips, care a apelat la o soluție inedită, respectiv folosirea...
Ludovic Orban a anunțat duminică, 18 octombrie, faptul că urmează un proces prin care se va stabili închiderea școlilor din București, având în vedere depășirea pragului de 3 cazuri de coronavirus...
Valoarea concediile medicale decontate în 2020 a fost de 342 milioane lei lunar, în total fiind decontate concedii în sumă de 7,4 miliarde lei, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu
Instore media revine şi aduce the wow effect pentru brandurile care ȋşi doresc un boost de vizibilitate şi creşterea interacţiunii cu consumatorul direct ȋn magazine. POS Media România lider...
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală tenebrele funcționării statului românesc. Însă, în această criză, sistemul de sănătate devine actorul principal. Nebuloasa sectorului sanitar s-a adâncit, iar...
Orice lună de carantină ar tăia încă un punct procentual din creșterea Produsului Intern Brut al României, consideră Ciprian Dascălu, economistul șef și directorul de cercetare al BCR. România a...
Alegerea unei facultăți potrivite este o provocare cu care se confruntă foarte mulți viitori studenți din România. Astfel, pentru a veni în sprijinul elevilor de liceu, care nu sunt încă siguri de...
Premierul Ludovic Orban a anunțat pe 18 octombrie că masca va deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise și închise din București, după ședința de pe data de 19 octombrie a Comitetului...
După ce, la ora 19:00, a făcut unele declarații neclare în legătură cu rata de infecție din București și cu luarea deciziilor în scenariul roșu, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a intrat din...
Alexandru Rafila a confirmat că tatăl său a lucrat la Arad în aparatul Securității, până în 1949, dar spune că foarte multe dintre informațiile apărute în spațiul public nu sunt adevărate și acuză...
Ludovic Orban, preşedintele PNL, consideră că Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel își vor pierde orice credibilitate profesională pentru că au decis să candideze la pe listele PSD la...
Un posibil tratament contra noului coronavirus a fost inventat de o fată de doar 14 ani din Statele Unite. Tânăra Anika Chebrolu, elevă în clasa a VIII-a la un liceu din Texas, a dezvoltat o...
În urma ședinței de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că decizia privind suspendarea cursurilor pentru o durată de 14 zile va...
Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunţat o nouă serie de măsuri pentru a stopa recrudescenţa COVID-19, în special restricţii legate de barurile şi restaurantele şi extinderea muncii de la...
Spitalul modular de la Lețcani, județul Iași, este tot nefuncțional, deși a fost inaugurat în prezența ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a anunțat că instalația...