Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street din 25 Septembrie 2020.
Pentru că astăzi timpul este o resursă esențială, cu toții ne dorim să facem cumpărăturile repede și să stăm cât mai puțin la casele de marcat. În teorie, casele de self-scan fac fix acest lucru:...
Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege primarii, preşedinţii de consilii judeţene, dar şi pe cei care vor face parte, timp de patru ani, din consiliile...
Perspectivele economiei mondiale nu sunt atât de sumbre pe cât se preconiza în urmă cu trei luni, a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional, Gerry Rice, lăsând să se...
În România erau 90 de farmacişti practicanţi la 100.000 de locuitori, în anul 2018, un număr similar cu cel din Marea Britanie şi superior celui înregistrat în ţări precum Polonia (77), Austria...
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care se prevede prelungirea până la sfârşitul anului a măsurilor care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu impact „pozitiv" în...
Activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare pentru desfăşurarea...
Fermierii români pot solicita, începând de vineri, sprijinul financiar acordat prin măsura 21 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, pentru atenuarea efectelor generate de...
Circulaţia rutieră pe Transalpina (DN67C) se închide sâmbătă şi duminică, pe un sector de drum de 3 kilometri, în vederea desfăşurării Campionatului Naţional de Drift - Etapa a IV-a, informează...
Guvernul a aprobat ajutorul de stat pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale de la Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu, informează Agerpres.
Rata şomajului în România s-a situat la 5,4%, în trimestrul II al anului în curs, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior, iar rata de ocupare a...
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede că persoanele care au vârsta de pensionare şi un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime, a declarat şeful Cancelariei...
Analiştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9777 lei/euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, septembrie...
Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față...
Leadership in Crisis, Digital Strategy, Strategic Branding, Business Ethics, Negotiations și Fintech sunt printre noile materii pe care cursanții din programele Executive MBA și Entrepreneurial...
Guvernul a aprobat o hotărâre de guvern care permite acordarea unei facilităţi pentru tinerii fermieri de a beneficia de o suprafaţă de până la 50 de hectare prin Agenţia Domeniilor Statului, a...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de ploi şi vânt puternic în zone din 30 de judeţe, respectiv un Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată...
Alertă la Centrul de testare Caraiman din București, după ce baza de date cu numerele de telefon ale bucureștenilor care au făcut analize a fost spartă, potrivit Digi24 .
Pandemia de COVID-19 a împins industria hotelieră din întreaga lume în căutarea unor soluții inovatoare, menite să salveze viitorul unităților de cazare din întreaga lume. 325 de directori...
Municipiul Bucureşti (210) şi judeţele Bacău (102), Ilfov (92), Prahova (87) şi Iaşi (78) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează,...
Asociaţia Farmaciilor Independente "Ethica" a transmis o scrisoare miniştrilor Sănătăţii şi Finanţelor, în care solicită ca decontarea medicamentelor de către casele de asigurări de sănătate să se...
Venitul minim la care se calculează contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care doresc să îşi cumpere vechime în muncă este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar...
România se apropie vehement de 120.000 de cazuri, înregistrând, în ultimele 24 de ore, un total de 119.683 de noi infectări. Cu alte peste 1.600 de cazuri raportate, țara noastră lucrează la foc...
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) propune garantarea voucherelor de turism, ca alternativă la rambursare a banilor agențiilor de turism, în cazul în care turiștii au...
Rocket Lab, o companie de mici dimensiuni, ar putea să devanseze NASA şi ESA (Agenţia Spaţială Europeană) şi să exploreze planeta Venus peste trei ani, a declarat Peter Beck, CEO-ul companiei, care...
Un şobolan african marsupial antrenat să detecteze mine terestre în Cambodgia, a doua cea mai afectată ţară după Afganistan de acest tip de arme, a fost decorat vineri cu medalia de aur pentru...
Noaptea Albă a Galeriilor (NAG 2020) va avea loc în trei seri consecutive, publicul fiind aşteptat în spaţii de artă contemporană din 11 oraşe din ţară - Bucureşti, Alba Iulia, Braşov, Cluj-Napoca,...
Cultura organizațională, accesul la cele mai noi tehnologii medicale și echilibrul între viața personală și cea profesională sunt principalii factori care influențează alegerea locului de muncă în...
Banca italiană de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP) a creat un Fond naţional pentru turism, cu scopul de a investi două miliarde de euro în sectorul hotelier, afectat puternic de pandemia de...
Primarul General, Gabriela Firea, anunţă că alte 23 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, din cele 130 achiziţionate de către Primăria Capitalei, circulă în Bucureşti, informează Agerpres.
La apelul mişcării "Fridays for Future", inspirată de adolescenta suedeză Greta Thunberg, tineri din întreaga lume au participat la proteste pentru a cere acţiuni urgente pentru stoparea...
Legea care reglementează alegerile locale s-a adaptat din cauza pandemiei. Am explicat cum se votează, ce se întâmplă când e aglomerație la secția de votare și ce faci dacă ai febră sau tușești în...
Vom asista la o conversație între doi titani, Bram Westenbrink, Global Head Heineken® Brand, HEINEKEN și Bruno Bertelli, Gobal Chief Creative Officer, Publicis Worldwide — despre...
Fabrica Adient Trim din Ploieşti, care „îmbracă“ scaunele pentru autoturismele BMW şi Mercedes angajează 200 de operatori mașină de cusut, se arată într-un anunț al companiei.
Candidaţii PNL la funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, şi la cea de primar al municipiului reşedinţă, George Scripcaru, au lansat într-o conferinţă de presă un...
Interesul europenilor pentru SUV-uri de dimensiuni mici a generat o expansiune a gamei de modele pentru toți producătorii auto. Acest lucru a condus la apariția unor crossovere ieftine, cu prețuri...
Zeci de persoane din Craiova care voiau să cumpere locuințe au fost înșelate cu peste 1,1 milioane de euro de către mai multe persoane, fiindu-le vândut același apartament, informează Poliția Română.
Cel puțin doi oameni au fost înjunghiați, la Paris, lângă fostul sediu al publicației Charlie Hebdo. Autoritățile au anunțat că ancheta a fost preluată de parchetul antitero și că au fost reținuți...
Tinerii fermieri pot concesiona o suprafaţă de până la 50 de hectare din proprietatea statului în vederea instalării în mediul rural şi desfăşurării activităţilor în domeniul agricol, a anunţat...
Un renumit muzeu din Germania, care găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii de artă avangardistă rusă din lume, a dezvăluit că unele dintre lucrările expuse sunt falsuri. Muzeul Ludwig...
Premierul kosovar Avdullah Hoti s-a declarat favorabil ideii de a redenumi în ''Trump'' lacul denumit în prezent Ujman/ Gazivoda, situat în Kosovo şi Serbia, ca recunoştinţă pentru recenta mediere...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la Zalău, că premierul Ludovic Orban ar trebui ''să aibă decenţa'' de a aloca banii necesari dublării alocaţiilor copiilor, în condiţiile în care în...
Două milioane de morţi de COVID-19, dublul celor care şi-au pierdut viaţa până în prezent din cauza maladiei, este o cifră "foarte probabilă" dacă nu se face totul pentru combaterea pandemiei, a...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va face tot ce-i stă în putere pentru a se ajunge la suspendarea accesării fondurilor europene în cazul statelor membre ale UE care...
Atacul cu armă albă de la Paris soldat vineri cu doi răniţi constituie "în mod clar un act de terorism islamist", a declarat ministrul de interne Gerald Darmanin pe canalul France 2.
Investitorii vor putea cumpăra săptămâna viitoare obligațiuni în euro Patria Bank cu o dobândă de 6 – 6,5%, adică de aproximativ nouă ori mai mult decât ar încasa plasând banii în cel mai bun...
Achiziția unei mașini second-hand vine cu anumite riscuri pentru cumpărători. Uneori aceștia nu află de la vânzător ce daune a avut autoturismul cumpărat sau care sunt kilometri reali. Sunt...
Administrația locală trebuie gestionată pe aceleași principii ca și un business performant, apreciază Gigi Nacev, antreprenor în construcții, fondator și manager general al companiei Tempini...
Medicul infecționist Adrian Marinescu explică de ce CODIV-19 și gripa sezonieră pot lua mai multe vieți și cum pot să suprasolicite sistemul medical.