Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street din 29 Septembrie 2020.
Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, arată un studiu...
O firmă de confecţii textile din municipiul Caracal a anunţat că va disponibiliza 70 de angajaţi în luna octombrie, potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea forţei de...
Primul copil infectat cu noul coronavirus care a ajuns la Terapie Intensivă în stare gravă a fost externat din spital. Starea lui de sănătate este bună, dar mai are nevoie de recuperare, spun...
Trăim într-un prezent în care totul este sub indicele lui „fast”, al vitezei, așadar nu e de mirare că vrem să le rezolvăm pe toate într-un timp relativ scurt, deși în această perioadă trebuie să...
Panica s-a instalat în orașul Murgeni (Vaslui) după ce un copil prins chiulind de părinți i-a mințit pe acești că a fugit de la școală pentru că elevii sunt testați pentru coronavirus și li se face...
Primarul general ales, Nicuşor Dan, a precizat că s-a întâlnit cu administratorul special al ELCEN, Claudiu Creţu, şi că sistemul de termoficare din Bucureşti e într-o situaţie "foarte dificilă",...
Emirul din Kuweit, șeicul Sabah al-Ahmed al-Sabah, a murit la vârsta de 91 de ani. Succesorul său va fi, cel mai probabil, fratele său vitreg, șeicul Nawaf al-Ahmed, în vârstă de 83 de ani,...
Noi rezultate parțiale anunțate de BEC pentru alegerile locale, la ora 20.00: Nicuşor Dan, candidat independent susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,79% dintre voturi pentru funcţia de primar...
Fostul europarlamentar PSD Claudia Ţapardel acuză USR şi PNL de 'presiune' asupra Biroului Electoral al Sectorului 1, susţinând că în acest caz poate fi depusă plângere penală, scrie Agerpres .
Candidatul independent la funcţia de primar al municipiului Mangalia, Mohammad Murad, a declarat, după ce a cerut anularea alegerilor şi repetarea votului în această circumscripţie, că "scandalul"...
Gabriela Firea se alătură celor care contestă corectitudinea votului de pe 27 septembrie, de la alegerile locale. Firea, care a pierdut Primăria Capitalei în favoarea lui Nicușor Dan, vorbește și...
Candidatul ALDE la Primăria Sectorului 5, Ion Valentin Voicu, și candidatul PNL la această primărie, Cristian Băcanu, cer renumărarea voturilor, spunând că au fost înregistrate fraude, scrie Digi24 .
Clotilde Armand își menţine avansul în fața contracandidatului său, Daniel Tudorache, la alegerile pentru Primăria Sectorului 1, potrivit ultimelor cifre parțiale anunțate de Biroul Electoral...
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații la emisiunea ”Tema Zilei” de pe TVR1, referitoare la evoluția pandemiei de coronavirus în România. Tătaru a spus că, în ritmul prezent, se pot...
Ludovic Orban a reacționat la afirmația copreședintelui USR PLUS Dacian Cioloș, care a spus că nu va sta la “târguieli” privind o eventuală guvernare cu liberalii. Liderul PNL a declarat că este...
România se numără printre țările cu cele mai bune viteze la internet din Europa, un lucru cu care ne mândrim nespus, ori de câte ori avem ocazia. Însă, acest aspect nu este absolut deloc util la...
Chiar dacă mai au până să ajungă să se lupte de la egal la egal cu produsele obișnuite de pe rafturile supermarketurilor, alimentele bio încep să își facă loc încet dar sigur în coșul zilnic de...
Cu aproximativ 2 milioane turiști pe an, adică nici jumătate din cât au vecinii maghiari în Budapesta, Bucureștiul se pregătește să întâmpine turiștii cu un nou primar și (speră șefii agențiilor de...
Când clienții sunt ținuți acasă prin lege, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență din primăvară, iar traficul din București poate respira, un curier obișnuit poate face și de două ori...
Cu cea de-a treia generație a modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway, Dacia reînnoiește simultan trei din modelele sale emblematice.
Polițiștii și procurorii au deschis un dosar penal in rem, adică doar pentru faptă, în cazul individului prins în Sectorul 1, cu peste o sută de procese verbale asupra sa, au declarar surse...
Slovacia şi Republica Cehă vor declara fiecare starea de urgenţă în această săptămână pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, au anunţat, luni, separat premierii celor două ţări care au...
Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar actualul edil, Gabriela Firea, candidatul PSD -...
Magazinele online au înregistrat creșteri ale comenzilor și de 300% în timpul stării de urgență, însă nivelul foarte ridicat nu va putea să fie menținut permanent, chiar dacă destui antreprenori...
Fostul director al Spitalului ''Malaxa'' Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine...
Condamnat în primă instanță la 8 ani și jumătate de închisoare, pentru abuz în serviciu în dosarul ”Colectiv”, Cristian Popescu Piedone ar putea primi un verdict definitiv de la Curtea de Apel...
Volkswagen AG şi trei societăţi mixte locale intenţionează să investească în China aproximativ 15 miliarde de euro (17,44 miliarde de dolari) în mobilitatea electrică, în perioada 2020 - 2024, a...
Senatorul PMP Lucian Iliescu, candidat la Primăria Sectorului 5, solicită anularea alegerilor din această zonă administrativă şi organizarea unui nou scrutin, susţinând că în 27 septembrie procesul...
Cinci femei au câştigat alegerile pentru funcţia de primar desfăşurate duminică în judeţul Botoşani, potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Alegerile în două tururi au fost dorite de PNL și USR-PLUS, dar complet contestate de PSD. Rezultatele parțiale ne arată cine ar fi fost candidații care ar fi ajuns în al doilea tur pentru funcția...
Ana Bogdan, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Irina Bara vor forţa accesul în turul doi pe zgura pariziană, acolo unde mai sunt calificate Simona Halep şi Irina Begu, care se vor înfrunta în meci...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă până miercuri dimineaţa în zone din 23 de judeţe.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care SIF Banat-Crișana (SIF 1) intenţionează să preia compania Doosan IMGB SA. Tranzacția cuprinde și un teren de 54 de hectare pe care se află fost...
Un număr de 1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează Grupul de Comunicare...
Candidatul independent la funcţia de primar al municipiului Mangalia, Mohammad Murad, sprijint de PSD şi PMP, a transmis o cerere către Biroul Electoral Central (BEC) pentru anularea alegerilor şi...
FintechOS, startup global de tehnologie pentru domeniul financiar-bancar anunța un parteneriat cu certSIGN, furnizor de servicii de încredere și emitent de certificate calificate, ceea ce va...
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, o acuză de Gabriela Firea că falsifică adevărul atunci când spune că a pierdut alegerile pentru că nu a fost susținută de o coaliție, precum Nicușor Dan,...
34,3% din totalul cazurilor de infecţii cu noul coronavirus s-au înregistrat în săptămâna 21 - 27 septembrie în Bucureşti, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Braşov, informează Institutul Naţional de...
Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Sector 1, Clotilde Armand, se menţine pe primul loc la alegerile locale cu 41,02% din voturi, la diferenţă mică de candidatul PSD, Daniel...
1470 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din 21330 de teste prelucrate, iar alte 44 de decese au fost raportate. 7527 de persoane sunt internate, dintre care 551 de pacienți se...
Conceptul de work life balance poate ajunge să devină o aspirație ciudată pentru a atinge scopul suprem: o viață împlinită și echilibrată. Dacă viața noastră ar fi vreodată în echilibru suprem,...
Examinarea cordului se face cu ajutorul unui aparat extraordinar, cunoscut sub denumirea de EKG sau ECG. De fapt, denumirea întreagă este aceea de Electrocardiogramă. Aceasta este o examinare...
Campania de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătății pentru persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, continuă.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera...
După ce a minimizat în mod repetat severitatea pandemiei de Covid-19 și distribuit continuu afirmații false cu privire la noul coronavirus, CEO-ul Tesla, Elon Musk, a declarat, într-un nou interviu...
O adresă transmisă BEC de președintele Biroului Electoral al Sectorului 1, procurorul Nicolae Sprîncu, confirmă că în unele secții s-au găsit în urne mai multe buletine de vot decât persoane care...
În urma testărilor periodice efectuate personalului din centrele de transfuzie din țară, au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-COV-2 un număr de 12 persoane angajate ale Centrului de Transfuzie...
Primarul general al Capital, Gabriela Firea, a declarat că ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureştenii care au votat cu social-democraţii ca PSD să se alieze acum "cu proprii asasini", adică...
Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit unui studiu...
După un start fals, Franţa a lansat procesul de atribuire a primelor frecvenţe 5G, care ar urma să aducă mai multe miliarde de euro bugetului statului, transmite AFP.
Primele camioane electrice de incendiu sunt în drum spre departamentele de pompieri. Dezvoltarea acestora a durat trei ani. Vor fi testate la Berlin, Amsterdam și Dubai, scrie EVmarket.ro .
Sesiunea de înscriere a persoanelor juridice în programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" a fost prelungită până la data de 30 octombrie 2020, inclusiv, a anunţat Administraţia Fondului pentru...
În România există aproximativ 600.000 de copii de vârstă preșcolară (între 3 și 5 ani) și 35.000 de educatori. Dintre aceștia, aproximativ 83% sunt înscriși la grădiniță, conform datelor de la...
Altex România deschide pe 1 octombrie un nou magazin în Botoșani, în urma unei investiții de peste 500.000 euro. Odată cu deschiderea magazinului, Altex face angajări pentru posturi de casieri sau...
Biroul Electoral Central a amânat pentru 30 septembrie decizia de renumărare a voturilor de la Sectorul 1, după ce PSD a solicitat BEC acest lucru, potrivit Digi24 .
Pepsi vrea ca până în 2030 să treacă la energia electrică produsă din surse regenerabile în proporție de 100% pentru toate operațiunile deținute și controlate de companie la nivel global. De...
Partidul Național Liberal prin candidatul Cătălin Flutur a depus mai multe contestații la Biroul Electoral de Circumpscripție Municipală (BECM) cu mai multe solicitări, scrie Digi24 .
Activitatea Clinicii Provita Alexandrina din București a fost sistată în această dimineață, după ce, la o testare de rutină, 6 asistente medicale generaliste au fost confirmate azi-noapte cu...
Scandalul politic pentru Primăria Sectorului 1 continuă. Candidatul USR PLUS, Clotilde Armand, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că va continua lupta împotriva Partidului Social...
Două colegii renumite din București trec la scenariul roșu de funcționare, după ce au fost depistate mai multe cazuri de coronavirus în rândul elevilor.
Autoritățile locale din județele Hunedoara, Bacău și Iași impun din nou restricții în zona Horeca, după încheierea alegerilor locale. În județul Hunedoara în 12 localități nu se mai permite...
Un mesaj audio distribuit pe un grup de WhatsApp a dus la o sentință cu pedeapsă la moarte prin spânzurare a unui bărbat din Nigeria, acuzat de insultare a profetului Mohammed, scrie Digi24 .