Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street din 20 Aprilie 2021.
FintechOS, furnizor global de tehnologie pentru instituții bancare, de asigurări și alte servicii financiare, a ridicat o rundă de investiții de tip Serie B de 60 milioane de dolari pentru a-și...
Demiterea secretarului de stat Andreea Moldovan a atras mai multe critici la adresa premierului Florin Cîțu, acesta motivându-și decizia prin prisma respectării Constituției și a procedurilor. Cât...
Prefectura județului Ilfov a anunțat că va prelungi cu prelungită cu şapte zile carantina zonală pentru Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele şi Clinceni, informează Agerpres.
Mai multe restricţii de trafic sunt impuse marţi pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu şi DN 67 Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu, pentru a permite efectuarea de lucrări la partea carosabilă, informează Agerpres.
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că restaurantele care au tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidenţă, relatează Agerpres.
Revista HR Manager organizează, cu sprijinul Humanistic, în zilele de 21-22 aprilie, între orele 14:00-17:00, ediția a VIII-a din seria de evenimente online FAST FORWARD. ORGANIZAȚIA VIITORULUI cu...
IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, acordă o finanțare de 72 de milioane de euro pentru construirea unui complex IT prietenos cu mediul, cu o suprafață de 60.000 mp în Iași, dezvoltat de Iulius...
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a primit avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României pentru implementarea unei platforme care să conţină o bază de date cu toţi consumatorii de...
Facebook lucrează la mai multe aplicații și opțiuni audio, după ce, în timpul pandemiei, tot mai mulți utilizatori au început să asculte podcast-uri sau să folosească aplicații de audio-chat precum...
Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a cerut ca producţia de vaccinuri anti-COVID-19 Johnson & Johnson să fie stopată într-o fabrică în care ar fi fost obţinute 15...
Una dintre schimbările importante care au apărut în ultimul an pe piața muncii și care au marcat puternic comportamentul candidaților și angajaților deopotrivă a fost creșterea exponențială a...
Albania, țara care nu cere turiștilor străini realizarea unui test RT-PCR, vaccin sau test anticorpi, a fost introdusă de agenția organizatoare Hello Holidays în portofoliul său de destinații de...
Sentimentele de izolare și singurătate, stresul sau nesiguranța au afectat sănătatea oamenilor în timpul pandemiei, 36% dintre respondenții la un sondaj realizat de PwC la nivel global arătând că...
Bursa de Valori București (BVB) lansează BVB Research Hub , o sursă de informații esențiale despre companiile listate la București, utile în procesul investițional. Platforma își propune să...
Remarca lansată de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, cu privire la raportările inegale ale deceselor provocate de COVID a destabilizat întreaga societate, cu atât mai mult pe cei din...
retail-FMCG.ro, publicația B2B dedicată retailului alimentar, industriei FMCG, sectorului eCommerce, pieței de Food Service și serviciilor conexe, a lansat platforma online B2B Meetings , locul de...
Orange a lansat primul Laborator 5G din România, deschis în parteneriat cu Institutul de Cercetare CAMPUS al Universității Politehnica din București (UPB). Laboratorul este un hub în care mediul...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au...
Rusia și-a adunat la granița cu Ucraina mai multe trupe decât în 2014, atunci când a invadat Crimeea. Josep Borrell, diplomatul de top al Uniunii Europene, a spus că numărul militarilor care pare...
Franța a lansat un soi de abonament COVID pentru călătoriile pe teritoriile sale, despărțite de mare, care ar putea fi folosit și pentru celelalte state europene. Pașaportul îi include pe cei...
Dacă în ultima vreme te simți tot mai obosit și fără chef de viață din cauza programului prea încărcat, e timpul să schimbi rutina și să-ți faci puțin timp și pentru tine. Ai putea să aloci acest...
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost acordate peste 4.000 de amenzi au fost date, care urmare a nerespectării măsurilor anti-COVID,...
Pe măsură ce ritmul vaccinărilor anti-COVID-19 crește tot mai mult, anagajații și angajatorii încep să discute tot mai mult despre cum ar putea reveni la locul lor de muncă fizic. Însă chiar și cu...
CEC Bank anunță o nouă funcționalitate în aplicația de Mobile Banking, clienții putând efectua transferuri către orice altă bancă din România folosind numărul de telefon ca alias, în locul...
PSD va depune "cu certitudine" o moţiune de cenzură în această sesiune parlamentară, în funcţie de discuţiile din coaliţia de guvernare, a declarat, marţi, preşedintele partidului, deputatul Marcel...
Serviciile medicale spitaliceşti şi tratamentele medicale specializate pentru 3,2 milioane de oameni din nord-estul României vor fi transformate de noul sprijin financiar în valoare de 250 milioane...
Până astăzi, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 950.242 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma...
Premierul Florin Cîţu a reiterat marţi că vaccinarea anti-COVID este singura soluţie de a ieşi din pandemie şi a subliniat că "orice voce" împotriva campaniei de vaccinare "subminează efortul...
Arcadia – Spitale și Centre Medicale, rețea privată de sănătate din regiunea Moldovei, anunță o serie de noi investiții dedicate specialității de neurochirurgie, cu o valoare de peste 600.000 euro.
Primul centru de vaccinare anti-COVID de tip drive-thru din România va fi operaţionalizat la sfârşitul acestei săptămâni, a informat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a...
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat marţi că România ocupă, la nivelul Uniunii Europene, locul 4 la imunizare cu două doze de vaccin anti-COVID şi locul 17 la nivel...
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că ponderea persoanelor vaccinate împotriva COVID-19...
Cumpărarea unei case este o decizie foarte importantă, așa că nu trebuie să te pripești, ci să aloci suficient timp pentru a lua în considerare toate detaliile și pentru a putea parcurge cu grijă...
După agrearea unui plan inițial pentru 2021, ce prevedea o țintă de 77 milioane de euro în vânzări și menținerea aceluiași nivel de profitabilitate ca anul trecut, a fost luată decizia modificării...
British School of Bucharest organizează prima ediție TEDx Youth@BSB, un eveniment online, deschis elevilor din toată țara, indiferent că provin de la școli internaționale sau de stat. Evenimentul...
Grupul suedez Ingka Group, proprietarul majorităţii magazinelor de mobilă Ikea, a alocat patru miliarde de euro pentru investiţii în proiecte de energie eoliană şi solară, puncte de reîncărcare a...
După mai mulți ani petrecuți în diverse multinaționale, Vicențiu Corbu a ales în 2012 să pună bazele unei companii care să producă soluții românești menite să ajute business-urile din industrii...
Varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 este cu 45% mai contagioasă decât varianta iniţială, potrivit unui studiu al Universităţii din Tel Aviv.
Băncile din zona euro ar urma să înăsprească suplimentar accesul la creditare în trimestrul doi din 2021, după ce recesiunea provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) ameninţă să afecteze...
Huawei a anunțat că va comercializa, alături de compania auto chineză SERES, un vehicul electric - noul SERES SF5, ce va fi disponibil în magazinele Huawei din toată China.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat o ''legătură posibilă'' între vaccinul anti-COVID-19 produs de compania Johnson & Johnson şi cazurile rare de formare a unor cheaguri...
Au fost administrate 88.884 de doze de vaccin, în ultimele 24 de ore, dintre care 68.966 - Pfizer, 10.038 - AstraZeneca şi 9.880 - Moderna, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Danemarca, ţară ce are una dintre cele mai restrictive politici de primire din Europa, a anunţat că va înăspri condiţiile de naturalizare, excluzându-i în special pe toţi cei care au fost...
Cazurile de infectare cu Covid-19 au crescut într-un ritm alarmant timp de opt săptămâni consecutive, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Și numărul deceselor este în continuă...
SpaceX va trimite patru astronauţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) în cadrul celei de-a doua misiuni de rutină a companiei după reluarea de către Statele Unite a zborurilor spaţiale...
Grupul italian Enel Spa vrea să-şi extindă afacerea de distribuţie a energiei în afara Europei şi Americii Latine şi ar dori să intre pe piaţa din SUA, a afirmat Antonio Cammisecra, directorul...
Pe 20 aprilie, Apple a lansat mai multe noi dispozitive. Cele mai importante lansări sunt cele ale unui dispozitiv care să te ajute să îți găsești lucrurile, un nou iMac, un nou stilou Apple Pen,...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că liderii coaliţiei au convenit să semneze o completare a acordului politic, care să ducă la creşterea încrederii între parteneri şi îmbunătăţirea...
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe omologul său rus, Vladimir Putin, să se întâlnească în zona conflictului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei pentru a face să scadă...
Coaliţia funcţionează pe principiul solidarităţii şi colegialităţii, iar premierul va revoca un ministru după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente...
Sănătatea a fost pusă la zid de pandemie în România, iar acum este din nou sugrumată de răfuielile politice din țară. Procedurile, modelele de calcul și modalitățile diferite de a înțelege...
Pandemia dă bătăi serioase de cap României de aproximativ o lună, timp în care locurile din spitale au trecut de la statutul de măr al discordiei la soluția pentru rezolvarea avansului...
Semnificația martorilor de bord cei mai întâlniți în automobile (LED-urile care se aprind pe bordul unui automobil). Când puneți contactul mașinii de la un model la altul apar diverși martori în...
Compania irlandeză Switcher.ie a analizat costul energiei electrice în toate țările europene și a aflat unde costul este cel mai mic. Mașinile electrice sunt din ce în ce mai populare în Europa,...
2020 a fost un an dificil, cu multe provocări pentru întreaga societate, dar și pentru economia în ansamblul ei. După un an haotic, printre lucrurile care ne-au lipsit cel mai mult au fost și...