Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street din 09 August 2021.
În privința fumatului, la fel ca în cazul multor altor lucruri, informațiile trunchiate și miturile repetate s-au transformat în convingeri populare. S-a spus, de exemplu, că nicotina este...
Poșta Română a fost cel mai mare angajator din țară în 2020, cu un număr mediu de salariați de 23.045, adică de peste 7 ori mai mult decât principalul competitor din mediul privat – Fan Courier. În...
Începând de luni, în toată Franţa, activităţi zilnice, cum ar fi mersul la o cafenea sau o călătorie cu trenul, vor fi permise doar celor care pot dovedi că sunt vaccinaţi, că s-au vindecat sau că...
Majoritatea persoanelor care au primit o a treia doză de vaccin Pfizer anti-COVID-19 au simţit efecte secundare similare sau mai puţine decât au avut după ce au primit a doua doză, potrivit unui...
Autorităţile californiene continuă să nu aibă informaţii despre trei persoane dispărute după Dixie Fire, un incendiu care a devenit duminică al doilea cel mai mare incendiu din istoria statului...
Peste 60% dintre angajaţii din Sănătate sunt fie vaccinaţi, fie s-au infectat cu virusul SARS-C0V-2 în ultimele 6 luni şi au anticorpii necesari, astfel că decizia individuală de vaccinare, în...
Pandemia ne-a băgat în case pentru un an, iar în tot acest timp, fie am renunțat la unele dintre obiceiurile noastre, fie ne-am adaptat situației. Una dintre cele mai mari schimbări a venit în...
Grupul auto francez Renault SA a anunţat că analizează o posibilă relansarea a afacerilor sale în China prin înfiinţarea unui nou joint venture concentrat pe vehiculele hibride cu grupul chinez...
Omul de afaceri Dragoş Săvulescu a fost reţinut duminică noapte de autorităţile elene, în Grecia - Mykonos. Acesta avea un mandat de arestare pentru o condamnare de cinci ani de închisoare cu...
Pompierii români și-au început misiunea în insula Evia, acolo unde incendiile de vegetație fac ravagii. Întregul teritoriu al Greciei este luni sub cod galben de caniculă. În sud, avertizarea este...
Mai mult de jumătate dintre consumatorii la nivel global au devenit mai interesați de produsele ecologice în timpul pandemiei, iar milenialii sunt cei mai atenți la impactul pe care îl au deciziile...
Hotelul nou construit ibis Bucharest Politehnica oferă 158 camere confortabile, un restaurant Albert’s Place, un bar, un spațiu de conferințe pentru până la 150 de persoane, precum și parcare...
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 9-22 august. Potrivit ANM, temperaturile vor fi în continuare ridicate, în jurul...
Atunci când în România sunt temperaturi foarte ridicate, iar canicula te împiedică din a mai respira, putem să ne planificăm vacanța într-un loc răcoros, departe de vremea caldă. Iată un top cu...
Angajaţii din domeniul bancar care aspiră la o schimbare şi aleg să se reorienteze în carieră, pot opta pentru a-şi continua planul profesional în brokerajul de credite, ca viitoare alegere....
Filmul cu super-eroi "The Suicide Squad" s-a instalat timid pe prima poziţie a box-office-ului nord-american în acest weekend, cu încasări modeste estimate la 26,6 milioane de dolari, pe fondul...
Creativitatea este esențială în dezvoltarea unei afaceri, dar asta nu înseamnă că este, în mod automat, o trăsătură proprie fiecărui angajat, acesta fiind gata oricând s-o pună la treabă în folosul...
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către litoral, valorile de trafic sunt intense, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană.
Petrecerile la birou ajută la întărirea legăturii dintre colegi, la reducerea stresului și la asocierea serviciului cu o experiență pozitivă. Înlocuirea pentru o zi sau o seară a lucrului în comun...
31% dintre românii intervievați iau în considerare alocarea unei sume între 1000 și 1500 de lei pentru a achiziționa un smartphone în perioada următoare, arată datele unui studiu realizat de OPPO,...
Grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane (IPCC) a publicat cel mai amplu raport din istorie...
Până astăzi, 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.085.100 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.048.620 de pacienți au fost declarați vindecați. În...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că centralele de apartament nu vor fi taxate suplimentar, scrie Digi24 .
Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări realizate de guvernatorul Băncii...
Inspectorii RAR au desfășurat o acțiune de control nocturn în weekend în București. Au fost vizate autovehiculele care încalcă normele de zgomot.
În ciuda faptului că persoanele LGBTQ+ sunt extrem de stigmatizate în orice colț al lumii, există și orașe care sunt extrem de prietenoase cu aceste comunități, locuri care sunt perfecte și pentru...
ING Bank România lansează primul credit verde din portofoliul său destinat segmentului de retail. Derivat din oferta de credit de nevoi personale, acesta se adresează celor care doresc să...
România introduce facturarea electronică între firme, anunțul fiind făcut de premierul Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook. E-Facturarea va putea fi utilizată din luna septembrie a acestui an.
Preţul unei căni de cafea continuă să crească şi nimeni nu pare să fie îngrijorat. În cazul cafelei arabica, preţurile au crescut cu 50% în ultimele 12 luni, atingând luna trecută cel mai ridicat...
Banca Transilvania oferă împrumuturi în scopuri educaționale prin Skills & Education, program de creditare cu garanţie externă din partea Fondului European de Investiţii (FEI), destinat...
Povestea acestei afaceri începe cu doi tineri, aflați pe două continente diferite, dar din două țări cu inimi latine. Unul din emisfera nordică, iar celălalt din cea sudică. Mai exact, o jumătate...
Cea mai mare concentraţie de ozon înregistrată în luna iunie în rândul oraşelor europene cu populaţie mai mare de 100.000 de locuitori a avut-o Oradea, cu o medie de 82,1 micrograme/mc, însă cu...
Pentru ca turismul la Marea Neagră să devină prioritate naţională, sectorul turistic trebuie să atragă la Marea Neagră turişti, în special străini, timp de nouă luni pe an, a declarat preşedintele...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de...
Acitivista de mediu Greta Thunberg a acuzat industria modei că poartă o vină „uriaşă” pentru poluarea planetei şi schimbările climatice din prezent. Într-un interviu acordat publicaţiei Vogue...
Preţul energiei electrice a atins luni un nou nivel record în Spania, după o serie de luni cu o tendinţă ascendentă de neoprit, ceea ce s-a repercutat în inflaţie şi în costurile de producţie,...
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că, în eventualitatea în care va pierde alegerile interne din partid, va demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.