Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Iunie 2021.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi, reorganizarea departamentelor Consiliului Naţional al partidului, menţionând că se impune ca social-democraţii să vină cât mai repede cu un...
Apple a fost obligat să plătească milioane dolari unei femei ale cărei fotografii și videoclipuri au fost făcute publice în mediul online de către tehnicienii care i-au reparat iPhone-ul, potrivit...
Primăvara acestui an a fost marcată de o creștere continuă a prețurilor solicitate de proprietarii care și-au scos apartamentele și locuințele la vânzare, iar luna în luna mai Bucureștiul și...
Dogecoin, criptomoneda pornită ca o glumă dar care anul acesta a avut o creștere fulminantă bazată aproape în întregime pe specualții și social-media hype, a ajuns luna trecută să se lupte de la...
Asociația HAPPY a deschis un nou restaurant unde persoanele vulnerabile vor primi mese calde gratis. Restaurantul HAPPY are prima locație în Botoșani, urmând a fi deschis în Suceava și Iași.
Autoritatea Națională pentru Protecția Alimentelor a aplicat peste 275.000 lei amenzi în Piața Ceair din Pitești. Controalele echipelor mixte de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția...
Era cunoscut faptul că bogații planetei plătesc, ca procent din veniturile obținute, mai puțini bani când vine vorba de taxele percepute de stat, decât un cetățean obișnuit. Totuși, o investigație...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 140 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai...
Marginea drumului şi albia râului nu sunt "groapă de gunoi", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, care participă la o campanie "Let's Do It, Romania!", pe râul Argeş, în apropierea localităţii...
O altă săptămână roșie pentru Bitcoin ar putea fi declanșatorul pentru pierderi importante din valoarea acesteia, potrivit analiștilor focusați pe tranzacțiile cu criptomonede, scrie Bloomberg.com
Sunt multe țări în care sunt folosite sisteme de supraveghere a activității angajaților, în special a celor care lucrează în birouri sau în online, dar în China aceste soluții sunt duse la extrem,...
Răzvan Simion preia conducerea departamentului de vânzări și operațiuni, în cadrul Cumpana 1993. El se va ocupa atât de actualul portofoliu de clienți, cât și de cei potențiali, pentru toate...
Pentru cititorii de presă de business, Sergiu Neguț este un nume cunoscut. Investitor, membru în board și consultant în mai multe companii, el a contribuit la creșterea unor business-uri locale în...
Până astăzi, 9 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.294 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.043.482 de pacienți au fost declarați vindecați.
Ministerul Israelian al Sănătății confirmă anularea restricţiilor impuse de Coronavirus începând cu luna iunie 2021, ca urmare a succesului înregistrat de programul de vaccinare la nivel naţional....
Grupul auto francez Renault a anunţat că va combina operaţiunile de la trei dintre fabricile sale din nordul Franţei într-o nouă entitate juridică, Renault ElectriCity, care va produce 400.000 de...
Comisia Europeană a îndemnat România şi alte 12 state membre să îşi alinieze legislaţiile naţionale la modificările incluse în Directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri.
ATP Trucks Automobile, compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România, anunță primul face lift pentru camionul Truston 8x4, 430 CP și includerea unui nou produs...
Agenţia de administrare fiscală a SUA (IRS) a indicat că investighează modul în care au ajuns în presă informaţii privind impozitele unora dintre cei mai bogaţi americani, precum Jeff Bezos...
Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, pe întreg teritoriul României, începând din data de 12 iunie, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.
În timpul centrele comerciale au fost printre cele mai afectate destinații urbane din cauza restricțiilor de circulație a populației și a impunerii unor măsuri sanitare fără...
Guvernul a aprobat proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat şi prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani, a anunţat premierul Florin Cîţu.
Constructorul italian de automobile sportive Ferrari a decis să îl numească în postul de director general pe veteranul din industria tehnologiei Benedetto Vigna, în ideea de a duce un producător...
Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) și-a dublat numărul de angajați în ultimele 12 luni, iar portofoliul său de credite a crescut de 8,7 ori la sfârșitul primului trimestru al anului 2021...
Chiar dacă anul 2020 a schimbat radical mobilitatea internațională așa cum o știam, a adus și noi obligații în ceea ce privește detașările internaționale, întrucât statele membre UE au fost...
Piața locală a spațiilor logistice este a treia cea mai mare piață din regiunea Europei Centrale și de Est, fiind depășită doar de Polonia și Cehia, iar premisele de creștere există în continuare,...
Premierul Florin Cîţu a declarat, referitor la criza intervenită la nivelul Sectorului 1 în privinţa asigurării serviciilor de salubritate, că este important ca "până la o decizie în instanţă, şi...
Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis cele mai recente date cu privire la situația vaccinării din România.
Dacă în urmă cu un an, aproape jumătate dintre angajații care lucrau de acasă împreună cu copiii declarau că au dificultăți în a-și organiza eficient sarcinile de serviciu pe fondul întreruperilor...
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 18.394 locuri de muncă...
Guvernul a adoptat proiectul de lege care prevede ca angajații să poată să rămână în câmpul muncii până la vârsta de 70 de ani, la cerere. Totodată, actul normativ interzice cumulul pensie-salariu...
Un geolog din Germania consideră că prăbușirea unui perete al cascadei Bigăr din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa nu este o „catastrofă” și nu vede oportună o eventuală reconstrucție a...
În ciuda faptului că este una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii Europene, România și-a început campania de vaccinare împotriva coronavirusului mai repede și mai puternic decât vecinii săi mai...
Societatea de Transport București (STB) anunță o nouă aplicație de plată online pentru călători, ca urmare a finalizării proiectului pilot cu aplicația mobilă BPay (aplicația care există la acest...
Israelul a interzis prin decret ministerial comerţul cu blănuri de animale pentru industria modei, devenind astfel prima ţară care a adoptat o legislaţie atât de strictă, a anunţat Ministerul...
Folosită ca soluție pentru brand-urile care vor să activeze campanii punctuale, necostisitoare, țintite pe un anumit segment de utilizatori sau chiar pe anumite evenimente, publicitatea pe...
Creta, asemenea multor alte regiuni din Grecia, îmbină armonios muntele cu marea, în câteva ore, turiștii putând vizita cu ușurință cele două, cel mai înalt vârf din Creta atingând 2500 de metri....
Fermierii merg spre o schimbare a agriculturii în ceea ce privește digitalizarea: dacă înainte discutam dacă să adopte noi tehnologii, acum au ajuns să vorbească despre cum ar putea să facă acest...
Divizia de software development a platformei de mobilitate Bolt, care deserveşte toate subsidiarele din Europa, și una dintre cele trei divizii din lume ale companiei estoniene, vrea să dubleze...
Prețul locuintețelor a urcat cu aproximativ 4% în 2020, primul an de pandemie, în vreme ce anul acesta scumpirile pot ajunge la 10%, consideră experții imobiliari participanți la conferința...