Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street din 25 Noiembrie 2021.
Adesea când ne gândim la un interviu de angajare, îl asociem prima dată cu emoțiile care intervin atât înainte de a-l susține, cât și în timpul acestuia. Însă un interviu de angajare nu trebuie...
Uniunea Europeană a aprobat în 2019 o directivă prin care companiile trebuie să se supună unor noi reglementări în privința protecției oferite avertizorilor de integritate. Până la finalul acestui...
Dezvoltarea durabilă sau obiective sustenabile sau sustenabilitate sunt expresii din ce în ce mai des folosite, în ultima vreme, expresii promovate, de asemenea, de mediul privat. Deși pare că...
Departe de viața aglomerată de la oraș, de șoferii nervoși din trafic și de poluarea abundentă se află Complexul Turistic Măgura, situat în comuna Măgura, județul Buzău. Dacă vrei să faci o pauză...
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc în şedinţă comună pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă.
Mai multe percheziții au loc într-o amplă anchetă în care zeci de polițiști de la Brigada de Poliție Rutieră București sunt suspectați că ar fi luat mită.
Growtec, o companie specializată în managementul datelor, securitate cibernetică și soluții de hiper-automatizare pentru piața braziliană, va colabora cu DRUID pentru a accelera transformarea...
O echipă mixtă specializată în tranzacții de private equity, formată din consultanți fiscali și experți contabili ai JASILL, împreună cu avocații de la VD Law Group, au asistat Brand Minds în...
Înainte de 20 decembrie, drumul de intrare în țară, dinspre Bulgaria, Drumul de legătură DN5- Șoseaua de Centură- Podul Prieteniei, va fi deschis circulației. S-au finalizat terasamentele și se...
Zitec, unul dintre principalii jucători de pe piața de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, anunță creșterea echipei...
Creșterea ratei inflației pune presiune pe majorările salariale bugetate de companiile private din România pentru 2022, estimate anterior în medie la 7%, care ar trebui revizuite în sus cu două -...
Coaliția PNL-PSD-UDMR a primit avizul pozitiv. Nicolae Ciucă este noul premier al României. Potrivit unor surse Digi24, la ora 15:00, noul Guvern va depune jurământul.
Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, lansează o ofertă green de leasing financiar pentru vehicule ecofriendly, pentru a încuraja investițiile cu impact în...
Grace Couture Cakes lansează o nouă colecție de prăjituri couture, în ediție limitată, dedicată sărbătorilor de iarnă. Colecția „Home for Christmas” este disponibilă începând din 25 noiembrie...
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 25 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.104 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au...
Organizarea spațiului de lucru într-o companie reprezintă una dintre prioritățile oricărui director sau antreprenor. Doar astfel, desfășurarea activităților din cadrul firmei este facilitată, iar...
AFI Europe România adaugă la activele companiei două terenuri în valoare de 12 milioane de euro, pentru primul proiect rezidențial al companiei destinat închirieri, se arată într-un comunicat remis...
ING Bank lansa, la începutul lunii august 2021, primul său credit verde pentru clienții persoane fizice. Nimic neobișnuit până acum. Interesant este modul în care organizația a ajuns să...
În momentul în care discutăm despre domeniul construcțiilor, un rol extrem de important în a putea finaliza lucrări de cea mai bună calitate îl reprezintă utilizarea unor echipamente și utilaje de...
Autoritatea pentru Digitalizarea României anunță lansarea Sistemului Național de Interoperabilitate, platforma care va interconecta pentru prima dată, bazele de date ale administrației publice din...
Un nou operator aerian va apărea în România în 2022 şi va avea ca principal aeroport Sibiul, după ce compania a obţinut recent certificatul de operator aerian, a declarat directorul general al...
Procurorii DNA - Oradea au extins urmărirea penală în dosarul certificatelor false de vaccinare anti-COVID eliberate la un centru din Vama Petea şi au reţinut, pentru 24 de ore, o asistentă...
Endava, compania britanică de software prezentă pe piața locală cu 7 centre de livrare în Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș și Pitești, anunță extinderea business-ului în...
Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Noua bancnotă va fi prezentată publicului, într-o conferință de...
Suzuki a prezentat cel mai nou model SUV - Suzuki S-Cross, care poate fi configurat în una dintre cele 13 versiuni. Noul S-Cross are un preț de pornire în România de 18.550 euro cu TVA pentru...
În București are loc o intervenție de urgență a Administrației Străzilor în Pasajul Unirii din centrul orașului, transmite Brigada Rutieră București. Motivul intervenției e pericolul ca peretele...
Retailerul suedez de mobilă IKEA începe construcţia magazinului de la Dumbrăviţa, de lângă Timişoara, unde va angaja momentan 250 de persoane, a declarat Nicoletta Muscinelli, market manager IKEA...
Până astăzi, 25 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.771.887 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.196 sunt ale unor pacienți reinfectați,...
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat anularea în primă instanță a PUZ Sector 5, edilul catalogând această decizie ca o confirmare a faptului că „urbanismul din București a fost o...
În data de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, are loc, în Capitală, parada militară de la Arcul de Triumf, iar Primăria Capitalei a anunțat ce restricții de circulație vor fi impuse.
Michelin lansează aventura.michelin.ro, un muzeu virtual care prezintă povestea Michelin în România din ultimele două decenii, în contextul aniversării a 20 de ani în România.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani.
Continental a dezvoltat o soluție integrată pentru tehnologia senzorilor de interior care îndeplinește deja standardele viitoare de siguranță și crește și mai mult confortul din vehicul. Camera...
Țiriac Collection pune la dispoziția vizitatorilor un nou concept de expunere auto în curtea exterioară a galeriei ce poate fi admirat permanent chiar din șoseaua principală (DN1). În cadrul noului...
MOL România a demarat pregătirile lucrărilor de construcție pentru șase stații de servicii de pe autostrada A1 Lugoj – Deva și A2 Medgidia – Constanța, care fac parte din contractul de concesiune...
Guvernul Ciucă se instalează după mai bine de o lună de la demiterea celui condus de către colegul său de partid Florin Cîțu, fiind rezultatul unei coaliții construite împreună cu PSD, până de...
Comisia Europeană a propus ca, începând din 10 ianuarie, valabilitatea certificatului verde să fie limitată la 9 luni după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă şi a deschis de asemenea...
Începând de astăzi, România are un nou Guvern. Parlamentul a aprobat noua coaliție cu 318 voturi pentru, iar miniștri au depus jurământul la ora 15:00. ”Criza politică s-a terminat. Avem un guvern...
Începând cu 26 noiembrie 2021, ora 10:00, va începe prima etapă de selectare a voucherelor din aplicația informatică dedicată Programului Rabla pentru Electrocasnice.
Al doilea an pandemic a fost mai greu decât primul, atât din punct de vedere personal și emoțional (42%), cât și profesional (38%), pentru mulți dintre angajații români care au participat la un...
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a obținut votul de învestire în Parlament. Miniștrii au depus azi jurământul și la Palatul Cotroceni, în prezența Președintelui Klaus Iohannis. Următoarea etapă...
Doar 16.810 de români s-au vaccinat anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. În total, 65.173 de români s-au vaccinat în ultima zi, potrivit datelor furnizate de Comitetul Național de Coordonare a...
Un polițist de la Poliția Rutieră Giurgiu a cerut să i se „repartizeze” pentru Crăciun un porc de 160 de kilograme. În solicitarea sa, agentul a invocat Ordonanța numărul 114/2018, supranumită...
Eugen Tomac, europarlamentar PMP a transmis că Parlamentul European a acordat la Strasbourg, votul său de încredere Raportului Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale referitor...
Forța de muncă a companiilor depinde tot mai mult de așa-numiții „angajați externi”, care se referă la contractanți precum lucrătorii temporari, furnizorii de servicii precum consultanții de...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că şcoala va putea să înceapă cu prezenţă fizică a doua zi după ce rata de infectare a coborât sub pragul de 3 la mie.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat trei magazine aparținând marilor lanțuri de retail: Mega Image din Șos. Pantelimon nr. 243 și 286 și Carrefour Market din...
Guvernul ceh a declarat stare de urgenţă pentru 30 de zile din cauza creşterii semnificative a cazurilor de COVID-19, a anunţat televiziunea publică cehă, potrivit Agerpres.
Florin Cîțu a semnat acordul de finanțare dintre România și Comisia Europeană pentru Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta fost ultimul document semnat de Florin Cîțu, în...
Alpha AR, startup din Estonia care dezvoltă o soluție deep tech bazată pe Inteligența Artificială (AI) pentru a facilita crearea de conținut 3D într-un mod ușor și scalabil, a fost desemnat...
Vestra, primul cluster specializat în industria utilităților și echipamentelor de automatizare, a încheiat al treilea trimestru al anului 2021 cu o cifră de afaceri de 14,6 milioane euro. Compania...
eCommerce-ul se numără printre domeniile care nu doar că nu au cunoscut o scădere de la începutul pandemiei încoace, dar care a și crescut. Drept urmare, și salariile pe care angajații din acest...
David Popovici, înotătorul român care a făcut senzație la Jocurile Olimpice la Tokyo din această vară a fost desemnat „Cel mai bun tânăr sportiv european” al anului 2021. Premiului Piotr Nurowski a...
Anul acesta mini-vacanța de 1 decembrie se transformă într-o adevărată vacanță prelungită, în care românii își pot organiza o călătorie de 5-6 zile. Deși oficial doar zilele de 30 noiembrie și 1...
Doi tineri, studenți și antreprenori, au lansat un business care îmbină un stil de viață sănătos cu o abordare gourmet a meselor zilnice și pasiunea pentru gătit. Astfel, prin EasyBitez.ro, ei...
Conform studiului recent “Insights PulseZ”, 30% din reprezentanții generației Z care vor să se angajeze în România își doresc să lucreze în domenii tehnice precum: IT, software, hardware,...
Edenred România lansează campania Vocea magazinelor de lângă tine prin care susține magazinele de cartier deținute de micii antreprenori români în accesarea unei categorii importante de fonduri...
Când spui bonus sau primă de Crăciun sunt puțini cei care se pot gândi la o experiență într-un simulator de zbor, la un curs de gătit cu un chef cunoscut, la un atelier DIY de decorațiuni de...
În fiecare an, montarea lumințelor de Crăciun completează orașul și ne introduc în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă. Primăria municipiului București a anunțat data la care se vor aprinde luminițele...