Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate in sectiunea Economie pe Wall-Street in luna Decembrie 2022.
Vezi arhiva completa a lunii Decembrie 2022 →
Puțini dintre noi realizăm că orice companie de stat este, indirect, și a noastră, a românilor. Când o astfel de companie face pierderi și statul pompează sute de milioane de lei pentru a o ține pe...
Industria noastră petrolieră dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial e unul dintre miturile istoriei României. Cât de puternică era însă, în realitate? Cât de importantă era la nivel global? Și...
Comisia Europeană a anunţat că a adoptat programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) pentru România, destinat implementării politicii comune în domeniul...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai şi a îndemnat autorităţile să folosească...
România ajunge la 994,6 km de autostradă după deschiderea lotului A1 Sibiu-Boița, peste două săptămâni. Potrivit Asociației Pro Infrastructură, borna de 1.000 km va fi atinsă în 2023, cel mai...
Românii au cheltuit, de "Black Friday", pe 11 noiembrie, aproape cinci milioane de euro şi au realizat peste 190.000 de tranzacţii cu cardul, reiese din datele centralizate de către unul dintre cei...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat că politicile fiscale ale unor guverne europene ar putea duce la o cerere în exces, adăugând că politicile fiscale şi monetare...
Guvernele din UE analizează coborârea plafonului propus de Comisia Europeană pentru prețul gazelor naturale. Un acord este așteptat până pe 13 decembrie. Însă ce e sigur este că plafonul propus în...
Prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, aşa cum se vorbeşte în spaţiul public, iar ordonanţa de urgenţă la care se face referire este de fapt transpunerea unei directive care menţionează...
Băncile din Ucraina şi Turcia se confruntă cu un risc "foarte mare" de pe urma restricţiilor asupra fluxurilor de capital, rezervelor internaţionale mici şi a nivelului mare al datoriilor în...
Românii din vestul țării sunt cei mai strânși la pungă anul acesta. 57% declară că vor cheltui sub 250 de euro de sărbători și exclud total posibilitatea de a cheltui mai mult de 1.000 de euro...
Europa va intra în recesiune la iarnă iar revenirea pe creştere nu se va întâmpla înainte de primăvara anului următor, a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, informează...
Saxo Bank, bancă daneză specializată în tranzacționare și investiții online, a lansat astăzi cele 10 previziuni scandaloase pentru 2023. Previziunile se concentrează pe o serie de evenimente...
Proiectul de buget pentru anul viitor este construit pe o ţintă de deficit bugetar estimată la 4,40% din PIB, atât cash, cât şi ESA, iar cheltuielile de personal prevăzute reprezintă 8,2% din PIB,...
Legislaţia trebuie adaptată ca să permită statului român să intre în acţionariatul unor companii strategice pentru România, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.
SC Porr Construct subsidiara din România a constructorului austriac Porr Bau, şi-a adjudecat un contract în valoare de aproape 308 milioane lei, pentru creşterea capacităţii operaţionale a...
România va atinge un vârf de creştere economică în anul 2025, când avansul PIB este estimat la 5%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2023 şi proiecţia acesteia pe anii...
Majoritatea ministerelor au stabilite în proiectul de buget pentru 2023 credite bugetare mai mari faţă de 2022, scăderi fiind prevăzute pentru şapte ministere, dar şi pentru acţiuni generale la...
Complexul Energetic (CE) Oltenia a primit de la Ministerul Finanțelor un ajutor de stat în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro pentru plata certificatelor de dioxid de carbon. Acum, CE...
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a semnat miercuri două contracte de finanţare de aproximativ 264 milioane de lei prin care se vor efectua operațiuni de modernizare...
Economia României a urcat, în primele nouă luni ale anului în curs, cu 5% pe seria brută şi cu 4,3% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce în trimestrul...
Dacă austriecii vor să exerseze pe Uniunea Europeană egourile lor politice legate de alegerile pe care le au în ianuarie, atunci să plătească 200 de milioane de euro pe lună pierderi pentru...
Mai mulţi parlamentari PNL, PSD, USR, AUR şi ai minorităţilor naţionale propun, într-un proiect depus la Parlament, interzicerea promovării comerciale pentru jocurile de noroc sau pentru pariuri,...
Voicu Vușcan este administratorul companiei Elit SRL Cugir, Alba, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, acesta anunțând că, în cazul refuzului primirii României în spațiul...
Industria jucăriilor tehnologizare, în continuă creștere, a început să devină o problemă atât pentru părinți, cât și pentru viitorul planetei.
Inflaţia este o dezordine a preţurilor, iar dacă băncile centrale ar interveni prin atacarea zonei de energie ar face mai mult rău decât bine, a declarat, într-o dezbatere de specialitate, Adrian...
Câteva state membre UE, inclusiv România, Belgia, Italia, Polonia şi Slovenia, fac presiuni pentru o plafonare ''semnificativ'' mai scăzută a preţului gazelor naturale la nivelul UE, în condiţiile...
Departamentul american al Energiei se pregăteşte să anunţe în această săptămână "o descoperire ştiinţifică majoră" în domeniul fuziunii nucleare, potrivit unei declaraţii făcute duminică, scrie...
După o pauză de opt ani, este reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulația în acest mers de...
Inflația este principala îngrijorare pentru două treimi dintre consumatorii din România, aceasta fiind urmată de invazia din Ucraina și costul serviciilor medicale, potrivit studiului "Consumer...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de luni, un proiect de hotărâre pentru un tramvai peste Pasajul Doamna Ghica până în Pantelimon.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici anul viitor nu vor fi, însă a menţionat că banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile mai...
”100 de lei până la leafă” – varianta digitală. Acesta e unul dintre produsele de care pot beneficia angajații din România. Am discutat despre el și despre alte beneficii cu Codruț Nicolau,...
Mai multe state membre UE, printre care se numără şi România, încearcă să dilueze o lege pe care o are în vedere blocul comunitar pentru a reduce emisiile de metan în sectorul de petrol şi gaze,...
Economistul Mircea Coşea a afirmat că nu este partizanul boicotării unor societăţi austriece din România, ca urmare a eşecului Schengen, susţinând că acesta este "absolut ineficient" faţă de OMV,...
Guvernul a aprobat alocarea a 1,9 miliarde lei din impozitul asupra veniturilor suplimentare ale titularilor de acorduri petroliere în vederea plăţii măsurilor de plafonare şi compensare la...
România va primi din partea Uniunii Europene peste 1,3 miliarde de euro în cadrul planului REPowerEU, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la briefingul susţinut...
Oamenii vor plăti la energie electrică facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut, în primăvară, chiar şi la un tarif de 1,3 lei pe kilowatt, ceea ce pentru marea majoritate...
Consumul individual efectiv (AIC), un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor, a înregistrat modificări în majoritatea statelor membre UE în ultimii trei ani iar în România a consemnat una...
Se vorbește tot mai mult în această perioadă despre ” taxa pe soare ” și despre oportunitatea ca statul să suprataxeze veniturile obținute de producătorii de energie din surse regenerabile. Este...