Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Februarie 2022.
Linia de troleibuz 66 va funcţiona între "Vasile Pârvan" şi "Arena Naţională”, urmând ca pe traseul neacoperit să funcţioneze linia navetă de autobuz 667, potrivit Asociaţiei de Dezvoltare...
Elveţia votează asupra interzicerii totale a testelor medicale pe animale şi, în cazul puţin probabil al unui răspuns afirmativ, ar deveni prima ţară din lume care adoptă o astfel de măsură, după...
Comisia Europeană a autorizat promovarea greierelui de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în Uniunea Europeană.
Curtea Constituţională a Germaniei a dat undă verde legii care le impune angajaţilor medicali şi din centrele de îngrijire să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, respingând o contestaţie de ultim...
Elon Musk speră ca în câteva luni să lanseze în spațiu noua sa rachetă monstru. În cadrul unei prezentări pe care a făcut-o stând în fața acestei rachete, care poartă numele Starship, fondatorul...
România a făcut, de multe ori, reforme pe hârtie şi, poate în trecut, a făcut stabiliri de taxe sau de regimuri sau de politici publice din birou, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că se constată o scădere a numărului de infectări cu coronavirus, context în care Guvernul analizează renunțarea la starea de alertă.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat pozitiv proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, au dezvăluit surse din CSM. Potrivit...
În anul 2021, o parte din români au ales să-și petreacă vacanțele în afara granițelor în ciuda restricțiilor imprevizibile impuse de COVID-19. Astfel, chiar dacă a fost un an plin de obstacole,...
Compania aeriană KLM anunță lansarea campaniei promoționale Dream Deals , cu reduceri la biletele de avion la zeci de destinații din toată lumea. Prețurile reduse sunt valabile până pe 24...
Atos România, subsidiara locală a companiei franceze Atos, cu peste 3.000 de angajați pe piața locală în prezent, anunță planurile pentru recrutarea a peste 1000 de specialiști IT până la finalul...
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va trebui optimizat, însă România nu trebuie văduvită de banii din PNRR dar nici de reformele pe care le prevede Planul pentru că suntem în decalaj...
IRI Travel, touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, anunță lansarea ofertelor tip early booking pentru sezonul estival 2022, sub genericul ”Vacanță la Marea...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat cu privire la modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor de către operatorul economic S.C. Nemo Investement...
Deputatul social-democrat Ioan Mang a declarat vineri că PSD s-a angajat să poarte discuţii la Bruxelles pentru modificarea procentului alocat fondului de pensii din PIB, în contextul în care s-a...
Mai multe bănci europene de dezvoltare au decis să îşi dubleze finanţarea, până la patru miliarde de euro, pentru eforturile globale destinate opririi poluării cu plastic a oceanelor lumii.
Ministrul Finanţelor a semnat continuarea programului "Noua Casă", plafonul alocat în acest an urmând să fie la nivelul celui de anul trecut.
Grupul BVB a înregistrat anul trecut un profit net consolidat de 5,02 milioane lei, în scădere cu 20% faţă de cel din anul precedent, de 6,26 milioane lei, conform rezultatelor preliminare.
Preşedintele american Joe Biden are vineri la ora 16:00 GMT (18.00 ora României) o discuţie telefonică cu lideri transatlantici despre criza generată de concentrarea de trupe ruseşti la graniţa cu...
Comandamentul european al aviaţiei militare a SUA, cu sediul în Germania, a anunţat vineri că o escadrilă de avioane de vânătoare F-16 va fi mutată din această ţară în România, transmite AFP,...
Rusia aduce noi trupe la granița cu Ucraina, iar o invazie ar putea avea loc oricând, inclusiv în perioada Olimpiadei de la Beijing, care se va termina pe data de 20 februarie, au declarat oficiali...
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, vineri, la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, la consultări în format restrâns cu o serie de lideri aliaţi şi ai...
Uniunea Europeană a recomandat personalului neesenţial al reprezentanţei sale de la Kiev să părăsească Ucraina şi să aleagă telemunca, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei...
Dacă nu aveți încă pașaport sau a expirat cel vechi, în 2022 vă costă sub 100 de lei un pașaport simplu temporar sau 258 de lei un pașaport simplu electronic.
După ce am atins un record de 40.018 de cazuri de coronavirus , pe 1 februarie, pandemia a intrat într-un ritm descendent în România, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva am depășit vârful...
Salariul minim pe economie din România în termen net a urcat la aproximativ 1.500 de lei de la începutul anului 2022, o creștere de 120 lei, de la circa 1.380, cât fusese în 2021. Cei 120 lei...
Criza geopolitică de la granița dintre Rusia și Ucraina ridică semne de întrebare dar nu are în prezent niciun efect palpabil asupra investițiilor care vin în România. În schimb, mult mai...
Președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron îl sună sâmbătă, 12 februarie, pe omologul rus Vladimir Putin pentru a discuta despre criza de la granița ruso-ucraineană.
Guvernele Australiei și Noii Zeelande și-au avertizat cetățenii aflați în Ucraina să părăsească țara imediat, în timp ce temerile asupra unei invazii ruse cresc. De asemenea, Uniunea Europeană a...
Austria continuă să relaxeze restricţiile anti-COVID-19. Începând cu 12 februarie, oamenii vor trebui doar să poarte măşti FFP2 în magazine sau muzee, informează agenţia DPA.
Rusia a lansat sâmbătă noi manevre navale de amploare în Marea Neagră, cu peste 30 de nave în apropierea Peninsulei Crimeea, în timp ce a denunţat "isteria" americană după ce Washingtonul a...
McDonald's a început demersurile ce au scop deschiderea de restaurante în metaverse prin intermediul cărora utilizatorii acestor platforme pot comanda mâncare și băuturi.
Guvernul ucrainean a cerut cetăţenilor să rămână calmi şi uniţi, declarând că forţele armate sunt gata să respingă orice atac asupra ţării, pe fondul temerilor că Rusia ar fi gata să o invadeze,...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat 4 supermarketuri Mega Image, situate în sectorul 2 şi în comuna Popeşti Leordeni, iar pentru neregulile constatate în urma...
Rusia a decis să-şi "optimizeze" numărul personalului său diplomatic în Ucraina, de teama "provocărilor" Kievului sau ale unei alte părţi, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că propunerile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, legate de supraimpozitarea celor care deţin mai mult de două proprietăţi sau două maşini,...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că purtarea măştii de protecţie în interior şi în spaţiile aglomerate va deveni o recomandare, nu şi o obligaţie, după ridicarea majorităţii...
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a avut o nouă convorbire prin telefon cu secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin, prilej cu care oficialul american a accentuat că articolul 5 al NATO,...
Avertismentele SUA privind un atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei ''provoacă panică şi nu îi ajută'' pe ucraineni, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, citat de agenţia Interfax-Ucraina.
Agenția Centrală de Informații (CIA) și oficiali din armată l-au informat pe președintele Joe Biden că, în baza celor mai recente informații, există temeri că un atac al Rusiei împotriva Ucrainei...