Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Iunie 2022.
Fostul CEO al companiei de tehnologie Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a încheiat cu Direcția Națională Anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul de corupție deschis în anul...
Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord cu Parlamentul European privind regulile comune pentru garantarea unui salariu minim care să asigure "un nivel de trai...
Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru creşterea pensiilor, afirmând că este "imoral" şi "incorect" ca doar pensionarii să plătească "preţul" crizelor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este încă nevoie de multe măsuri pentru a fi siguri că în România nu va fi criză alimentară, iar "în perioada următoare" Guvernul va veni cu astfel...
Brandul internațional de modă ZARA își redeschide magazinul din City Park Mall Constanța, reorganizat după cel mai recent concept de magazin de pe plan global.
MedLife inaugurează prima clinică medicală de mari dimensiuni din Târgu Mureș. Noua unitate multidisciplinară pune la dispoziția pacienților din centrul și nordul țării 16 specialități medicale și...
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de "lipsa unei strategii clare" a Guvernului pentru perioada următoare, pentru a contracara "ceea ce pare" că urmează, "o criză...
O analiză a Google asupra căutărilor legate de călătorii, realizată pe ultimii 3 ani, arată că românii și-au reluat intențiile de călătorie în străinătate, odată cu ridicarea restricțiilor...
Ţările membre UE şi parlamentarii europeni au ajuns marţi la un acord cu privire la introducerea, din 2024, a unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa, respingând...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că decesele survenite ca urmare a consumului de droguri la Festivalul Saga reprezintă "o tragedie", menţionând totodată că sunt necesare o mai bună...
Putem importa în continuare țiței și produse petroliere de origine kazahă, chiar dacă acestea tranzitează Rusia. Anunțul a fost făcut de compania-mamă a Rompetrol, în contextul embargoului european...
Riscurile dependenței energetice de Rusia au fost analizate de Maciej Lang, ambasadorul Poloniei la București. În momentul de față, invazia rusească în Ucraina este practic finanțată din...
A mai rămas doar o săptămână până când vom afla câștigătorii celei de-a doua ediții a galei premiilor Future Banking 2022. Future Banking Awards 2022 are loc în 14 iunie, începând cu ora 18.00 și...
România are costuri enorme de pe urma pandemiei de Covid, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, el precizând că efectele acesteia abia acum sunt măsurate la adevărata...
Aproximativ 60% dintre retailerii din România au raportat creşteri ale vânzărilor în pandemie, în timp ce numărul comenzilor online s-au majorat cu 57%, arată rezultatele unui studiu realizat de...
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev şi-a exprimat marţi într-un mod virulent "ura" faţă de "degeneraţii" care vor "moartea" Rusiei, afirmaţii ce ilustrează rigidizarea tot mai pronunţată a unora...
Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, a indicat marţi Banca Mondială, în raportul "Perspective Economice Globale" (Global Economic Prospects).
Gradul de rezervare a unităţilor de cazare din Delta Dunării pentru mini-vacanţa de Rusalii este de circa 80%, iar unele pensiuni sunt ocupate integral, a anunţat, într-un comunicat de presă,...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declara că "este normal să se mărească pensiile", menţionând, totodată, că este un drept al pensionarilor, şi nu o "pomană".
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 357 milioane de euro, pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii ("IMM-uri") afectate de pandemia de coronavirus, se arată într-un...
După Franţa sau Italia, guvernul spaniol a prezentat un proiect de lege împotriva risipei alimentare, ce prevede în special amenzi împotriva restaurantelor şi supermarketurilor care aruncă...
Polonia va majora de două ori salariul minim în 2023, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Muller, gospodăriile confruntându-se cu inflaţia ridicată, transmite Reuters, preluat de...
O afacere de familie își propune să aducă România pe harta designului internațional printr-un showroom virtual. Dragoș Vlădilă, cofondatorul VLAdiLA , a povestit cum a ajuns de la un mic business...
România participă în perioada 7-12 iunie 2022 la Salone Internazionale del Mobile, cel mai important târg european din sectorul mobilei și al amenajărilor interioare. După o pauză de 2 ani cauzată...
Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Turismului a precizat că o creștere de 20% a prețurilor pe litoralul românesc este justificată, deoarece inflația și efectele războiului se resimt în industria...
La mijlocul lunii martie, Ucraina și Moldova s-au conectat la rețeaua europeană de electricitate, separându-se complet de cea rusească, cu un an mai devreme decât se plănuise. Detaliile dramatice...
După un proces care a durat mai mulți ani, de la apariția ideii și până la maturarea băuturii, Alexandrion a lansat primul whisky single malt românesc, intrând astfel în competiție cu piețe...
Într-o nouă ieșire publică, fostul cancelar german Angela Merkel a vorbit despre istoricul relației sale cu Vladimir Putin, apărând totodată opoziția sa cu privire la tentativa Ucrainei de a adera...
Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creştere cu 6,5% în primul trimestru al anului, raportat la perioada similară din 2021, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, în...
România a fost inclusă în Top 50 Best World Cuisines, un clasament realizat recent de TasteAtlas, bucătăria românească fiind pe locul 4.
Bucureștiul se află pe locul 4 în topul accesibilității locuințelor din capitalele Uniunii Europene și pe locul 2 la capitolul cele mai mici prețuri după Sofia, se arată într-un raport realizat de...
Rețeaua de sănătate Regina Maria își adaugă în portofoliu Muntenia Hospital din Pitești, fondat și administrat până în prezent de SIF Muntenia.
A Patra Revoluție Industrială, cunoscută și ca Industry 4.0 e aici. Transformarea digitală în producție nu mai e un moft, ci o necesitate. Și e de înțeles, mai ales când tehnologiile sunt atât de...
Ikea retrage de pe piață espressorul pentru plită METALLISK de 0,4l cu supapă de siguranță din oțel inoxidabil, cu marcaj de dată între 2040 și 2204, întrucât există riscul de pocnire violentă a...
Mobexpert își continuă misiunea de a îmbunătăți viața clienților și de a fi conectat în permanență la nevoile lor legate de amenajare și mobilă de calitate.
Acțiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties (ONE) vor fi incluse, începând cu 20 iunie 2022, într-un nou indice FTSE Russell: indicele FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging.
Comisia Europeană a prezentat, la începutul lunii martie, o propunere legislativă privind transparența salarială, menită să asigure faptul că femeile și bărbații din EU primesc salarii egale pentru...
Rețeaua de agenții imobiliare deschise în franciză RE/MAX România și Tradesilvania, platformă de investiții digitale specializată în tranzacționarea criptomonedelor, au semnat un parteneriat prin...
Compania de tehnologie Apple a prezentat ultimul update al sistemului său de operare, denumit iOS 16. Îți prezentăm în acest material principalele schimbări pe care Apple le aduce prin...
CBRE România, liderul pieței de consultanță imobiliară, a securizat pentru retailerul român Vagabond Studio prima sa locație, în unul dintre cele mai mari centre comerciale din Londra, sub brandul...