Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Martie 2023.
În perioada septembrie – decembrie 2022, peste 700 de companii din România au reciclat și au valorificat aproape 30.000 de tone de deșeuri , reducând astfel nivelul emisiilor de dioxid de carbon...
Nuclearelectrica avansează Proiectul de Retehnologizare a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă printr-un nou acord cu grupul SNC-Lavalin.
După Polonia, România este al doilea mare emițător de metan din UE. Iar o scăpare legislativă în regulamentul UE privind acest gaz cu efect de seră i-ar putea permite să continue să polueze decenii...
Antreprenorul Ștefan Mandachi vrea să lanseze un proiect educațional care constă în crearea a 42 de biblioteci în containere sau rulote, distribuite în fiecare județ al țării. Prima astfel de...
Informația conform căreia Armata Română dorește să achiziționeze un batalion de tancuri Abrams a pus pe jar opinia publică din România, mulți întrebându-se dacă acest model este potrivit pentru...
Proiectul parcului fotovoltaic de pe lacul Ogosta, realizat de compania germană Profine, nu a fost primit cu entuziam de localnici.
Timp îndelungat, principiul fundamental al managementului financiar tradițional a fost maximizarea randamentelor financiare pentru acționari, conform zicalei "follow the money". Cu toate acestea,...
Ministerul Transporturilor a prezentat concluziile întâlnirii care a avut loc în localitatea Ismail, din Ucraina, dintre delegația instituției, condusă de secretarul de stat Ionel Scrioșteanu,...
Guvernul socialist spaniol a prezentat marţi un proiect de lege care ar impune un prag procentual minim de 40% pentru prezenţa femeilor în executiv şi paritatea sexelor pe listele de candidaţi în...
În urmă cu exact 5 ani, Vlad Mihălăchioiu a creat Romanian Business Club, o comunitate dedicată antreprenorilor. După jumătate de deceniu de experiențe cu cei aflați la început de drum în business,...
Grupul Electrica raportează pentru anul 2022 un profit net la nivel consolidat de 558,8 milioane de lei, comparativ cu o pierdere de 552,9 milioane de lei în 2021, rezultatul fiind generat, în...
Emiterea unei monede cu valoarea nominală de un trilion de dolari (o mie de miliarde) este discutată tot mai serios la Washington, ca o soluție pentru creșterea plafonului de îndatorare.
O femeie care să conducă un departament IT într-o companie globală: până acum câțiva ani ar fi putut părea un titlu de pe TimesNewRoman . Corina Sandu, Head of ITSM and Service Now Market Segment...
Alexandru Dadoo a încercat să schimbe complet direcția și conceptul evenimentelor clasice, aducând odată cu el etica profesională și entuziasmul de a accepta orice provocare privind realizarea...
Ziua Femeii nu este întâmpinată de toate țările cu munți de flori și ciocolată. Cu toate că perioada comunistă a egalizat într-un anume fel salariile între femei și bărbați, antropologul Radu...
Sunt multe regine și împărătese în istoria lumii, unele dintre ele reușind să se remarce prin gândirea și prin faptele lor. Cele cinci alese pentru acest top și-au lăsat o amprentă adâncă în...
Rezerva Federală a SUA va trebui probabil să majoreze dobânzile mai mult decât se preconiza, ca răspuns la recentele date solide, şi este pregătită să facă paşi mai mari, dacă "totalitatea"...
Data de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, celebrează realizările femeilor și militează pentru egalitatea de drepturi. Prima atestare documentară a acestei sărbători a avut loc în 1911 în...
Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puţin 1.000 de euro, iar aproape o treime (32%) consideră că pragul de venit personal net lunar de la care s-ar simţi fericite...
Începând cu 8 martie, constructorii demarează lucrările de montare a noilor sisteme suplimentare de semnalizare și avertizare în privința regimului de înălțime maxim admis de 3,5 metri, pentru...
Producătorul german de componente auto Continental AG a raportat miercuri o scădere de 95% a profitului net în 2022, până la 67 milioane de euro, afectat de efectele speciale negative, majorarea...
Româncele dețineau, la finalul anului trecut, cea mai mare pondere a investitorilor pe piețele financiare, respectiv de 26%, arată o analiză a casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România....
Vodafone a lansat primul magazin EasyTech marcând, astfel, începutul unei noi etape din procesul de transformare într-o companie de tehnologie, care presupune regândirea experienței oferite...
Redport Capital și grupul Mobexpert au finalizat procesul de achiziționare a 44.000 de metri pătrați de teren în zona Străulești, lângă Petrom City, într-o tranzacție cu o valoare de aproximativ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) lucrează la o strategie de achiziţii şi închirieri pe termen lung, care presupune un program ''Rabla feroviar'' şi constituirea unei companii de leasing...
Eficienţa energetică acoperă un ansamblu vast de măsuri, dar un prim pas, simplu de aplicat și cu efect imediat în consum, este să evităm risipa de energie. Adică să fim atenți la acele activități...
Dezvoltarea abilităților de leadership atât ale managerilor de departmente, cât și a executivilor din organizațiile din România devin esențiale în reținerea talentelor în condițiile în care piața...
Inegalitățile dintre femei și bărbați pe piața muncii s-au redus ușor anul trecut, în principal datorită creșterii ratei de participare a femeilor la forța de muncă și a unei scăderi ușoare a...
Compania aeriană Wizz Air a lansat programul său de cadeţi "She can fly", parte a Wizz Air Pilot Academy, pentru femeile care îşi propun să devină pilot comercial.
Agricover Holding, un grup de companii cu afaceri în agricultură, a convocat acționarii în vederea majorării capitalului social cu 45 mil. lei, o parte din acțiuni urmând să fie listate la bursă...
Concept One lansează proiectul Pipera Concept II, un nou proiect rezidențial premium situat în nordul Bucureștiului, care va cuprinde 54 de apartamente cu două, trei și patru camere, valoarea de...
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au descoperit persoane fizice care au avut vânzări online de peste 1 milion de lei, într-o lună, a declarat miercuri preşedintele...
Mai mulți deputați PNL vor depune în Parlamentul României două proiecte de lege care sprijină mamele care tocmai au născut, dar și cele care au copii mai mici de cinci ani.
Grupo Bimbo, unul dintre cei mai importanți jucători de pe zona de panificație din lume, își anunță intrarea pe piața din România odată cu achiziția Vel Pitar.
Tesla pregătește o serie de noi modele, dar și tehnologii noi în materie de baterii și condus autonom. În ciuda scandalului legat de capacitățile reale ale sistemului „Full Self Driving” (FSD),...
Compania Blik, cel mai mare sistem de plăți din Polonia, se lansează în România. Blik este un sistem de plată care permite utilizatorilor să efectueze plăți instantanee și să retragă numerar...
Senatorul PNL Florin Cîţu consideră că ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a avut "cel mai dezastruos mandat din istorie" la conducerea acestui minister şi a atras atenţia că orice taxă plătită, în...
Ford a pregătit un spot publicitar special cu ocazia Zilei Femeii, constructorul american dorindu-și să scoată în evidență numărul foarte mare de inovații din domeniul auto semnate de femei, multe...
Digitalizarea în sistemul bancar este un subiect la ordinea zilei, având în vedere impactul pe care îl are asupra industriei și utilizatorilor. La Future Banking analizăm în profunzime efectele...
Femeile din mediul urban din România afirmă, cu ocazia sărbătorilor de 1 și 8 martie pe care le consideră importante, că preferă să-și aleagă cadoul. Astfel, peste jumătate (54%) dintre...