Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate in sectiunea Social pe Wall-Street in luna Octombrie 2023.
Vezi arhiva completa a lunii Octombrie 2023 →
În perioada 14-15 octombrie, Bucureștiul a găzduit cel mai important eveniment de alergare din România, Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON ajuns la cea de-a a 16-a ediție.
Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de Hramul "Sfintei Cuvioase Parascheva" a adus la Iaşi un număr record de pelerini, comparativ cu anii anteriori, numărul...
Administraţia Străzilor anunţă pe SEAP licitaţie pentru servicii de reparare a străzilor, atât partea carosabilă, cât şi trotuare.
Firma care administrează Gara CFR din comuna Breţcu a fost amendată de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Covasna pentru mai multe nereguli, printre care lipsa apei...
Menţinerea schemei de plafonare a preţurilor la energie este o decizie înţeleaptă în contextul actual de pe pieţele internaţionale, inclusiv după declanşarea conflictului din Orientul Mijlociu, a...
Senatul a adoptat, în plen, o propunere legislativă privind sprijinul financiar acordat de către statul român Mitropoliei Basarabiei, din Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe...
Ne place să cumpărăm fructe și legume gustoase, proaspete, ieftine și de la producători locali. Ne place să ne și lăudăm cu ele – toată lumea știe despre ”roșiile românești”, ”merele domnești” etc....
Potrivit oficialilor din Ministerul Transporturilor, lucrările efective pentru magistrala de metrou Gara de Nord-Otopeni – M6 – urmează să demareze în luna noiembrie.Este vorba de prima secțiune,...
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de peste 800.000 lei unor operatori economici din Centrul Vechi al Capitalei şi au propus închiderea temporară a două unităţi pe o...
O femeie a fost transportată la spital, în data de 17 octombrie, după ce a căzut în faţa metroului, în timp ce acesta intra în staţie. Incidentul a avut loc la stația de metrou Piața Unirii,...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a declarat optimist referitor la situaţia "Cathedral Plaza", respectiv faţă de faptul că dispoziţia sa de demolare a acestei clădiri va reintra în...
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, încep probele la cald pentru consumatorii de tip urban din Capitală, relatează Agerpres.
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bazp va fi prelungită cu 3 luni, iar lista produselor va fi extinsă, a anunțat Ministerul Agriculturii.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control operativ care a vizat modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor, în locurile de joacă...
Vom schimba ora de iarnă și în 2023, în ultimul week-end din luna octomnbrie – mai precis, în noaptea dintre 28 și 29 octombrie. România, ca și celelalte țări europene, face trecerea la ora de...
Mario Iorgulescu (fiul lui Gino Iorgulescu - preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal) a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi...
Senatorul USR Cristinel Berea a atras atenţia că joi se împlineşte termenul de adoptare tacită în Senat pentru un proiect de lege iniţiat de un grup de parlamentari PSD care le-ar putea permite...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de...
Situaţia sistemului de termoficare va fi mai bună iarna aceasta decât precedenta, se vor înregistra mai puţine avarii, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres.
Peste 70% dintre români sunt îngrijoraţi de costurile cu încălzirea în această iarnă, fiind din ce în ce mai preocupaţi de soluţii pentru economisirea energiei, arată datele unui studiu realizat în...
Numărul prosumatorilor în România va ajunge la 236.000, până la finele anului 2025 şi va trece de 350.000 până în 2030, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Practic, unul din 50 de...
Vremea va fi deosebit de caldă în zona Municipiului Bucureşti, în weekendul care urmează, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 32 de grade Celsius, arată prognoza publicată de Administraţia...
Executivul, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a aprobat Memorandumul privind încheierea unui Acord cu Ungaria, în vederea deschiderii unui nou punct de trecere a...
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Echipe Mobile au descoperit şi reţinut articole de îmbrăcăminte în valoare de 4,2 milioane de lei, a anunţat Autoritatea Vamală Română, conform Agerpres.
Numărul persoanelor care şi-au părăsit casele din Gaza din cauza atacurilor israeliene a crescut în prezent la 1,4 milioane, adică aproape două treimi din cele 2,2 milioane de oameni care locuiesc...
UPDATE 17:07- Puțin peste 1.000 de oameni s-au adunat în Piața Universității într-un miting de solidaritate organizat de Jalya Palestina și Asociația Comunității Palestiniene din România. Puteți...
Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost cea mai caldă de când se fac măsurători în România, cu 35,1 grade Celsius înregistrate la Turnu Măgurele, în judeţul Teleorman, a declarat meteorologul Meda...
Compania Municipală Iluminat Public anunţă pe SEAP licitaţie pentru închirierea unor decoraţiuni care să asigure iluminatul festiv, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe axa centrală şi în centrul...
Un TIR cu 16,5 tone de deşeuri, de piese auto şi cauciucuri second-hand, aduse din Marea Britanie, a fost oprit să intre în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, a informat luni...
Senatul a adoptat, pe 23 octombrie, în plen, proiectul legii privind carnea şi produsele din carne, prin care se interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator...
Persoanele cu handicap nu se vor mai prezenta la evaluările periodice ale comisiei de specialitate, termenul certificatului fiind unul permanent, prevede un proiect de lege care a trecut de Parlament.
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat că proiectul de lege privind scoaterea sălilor de jocuri de noroc în afara localităţilor, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, nu este...
Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) caută echipe să implementeze un sistem cu lumini intermitente pentru alungarea ciorilor din Parcul Cişmigiu, a anunţat, marţi, Corina...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic în zone din cinci judeţe situate în vestul ţării, scrie Agerpres.
Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 9:25, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că au fost atribuite contractele pentru modernizarea a patru loturi de reţea de termoficare, totalizând 14,8 kilometri.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a anunţat că va fi reconfigurată circulaţia pentru a crea o nouă legătură rapidă între nordul şi centrul Capitalei, relatează Agerpres.
Aeroportul Henri Coandă București are aproape 60 de utilaje noi menite să păstreze pardoseala de pe coridoarele și terminalele aeroportului curate ca în palmă. În plus, Compania Națională...
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 121,1 (la 1 iulie 2022) la 124,9 persoane vârstnice la o sută de persoane tinere (la 1 iulie 2023), conform Agerpres.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi averse însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile în peste jumătate din...