Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate pe Wall-Street in luna Martie 2024.
Carrefour a reacționat la protestul organizat astăzi de sindicaliști și a anunțat că noul contract colectiv de muncă va fi negociat în perioada următoare. „Principala noastră preocupare este...
Grupul Stellantis, care include mărci precum Fiat, Peugeot și Citroen, fraternizează cu chinezii de la Leapmotor și va aduce modelele electrice ale acestei companii pe bătrânul continent, soluția...
Loteria Română a lansat propria platformă de joc online - bilete.loto.ro - prin intermediul căreia pot fi achiziţionate în orice moment, cu uşurinţă şi în siguranţă, bilete pentru cele mai...
Cadrele didactice cercetate penal pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică nu vor desfăşura activităţi cu elevii pe perioada cercetării penale. Cel puțin asta...
Despăgubirile pot fi achitate pentru reparaţia vehiculului avariat, la solicitarea persoanei prejudiciate, prin decontare directă, cu condiţia ca valoarea totală să nu depăşească echivalentul în...
Participarea femeilor în structurile de conducere a crescut spectaculos, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, de la 34% în 2002, la 48% în 2021, potrivit unui Infografic Monitorul Social,...
Franklin Templeton, compania care administrează Fondul Proprietatea (FP), va propune acționarilor în următoarea Adunare Generală un dividend brut de 0,06 lei/acțiune, care ar genera un randament...
Un nou sondaj de opinie realizat de Avangarde la comanda Digi24 îl poziționează pe actualul primar al Sectorului 5 din București, Cristian Popescu Piedone, în postura de lider detașat în cursa...
Cătălin Cîrstoiu, directorul Spitalului Universitar din București și candidat comun al PNL-PSD la Primăria Capitalei, susține că se implică direct în realizarea programului pentru un potențial...
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a salutat luni adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii prin care se cere o încetare imediată a focului în Fâşia...
Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, a obţinut luni la Curtea de Apel din New York reducerea la 175 de milioane de dolari, de la 454 de milioane, a cauţiunii pe care trebuie s-o...
Blocarea serviciului de mesaje scurte Telegram în Spania a fost ridicată, a anunţat luni instanţa naţională din Madrid, citată de agenţia de presă DPA, conform Agerpres. Judecătorul Santiago Pedraz...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că atentatul terorist de vineri de la o sală de concerte de lângă Moscova, revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), a fost comis de "islamişti...
Guvernatorul statului Florida, republicanul Ron DeSantis, a semnat o lege care va interzice, începând din ianuarie 2025, tinerilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani să utilizeze orice platformă...
O meserie care implică cifrele și construcțiile poate părea una dintre cele mai nefeminine profesii, fiind o alegere de carieră mai puțin atractivă pentru o tânără școlită la Viena. Roxana Gureanu...
În martie, România este a femeilor. Iar antreprenoriatul este tot al femeilor, care în ultimii ani au devenit tot mai active în tot ce înseamnă inițiativă privată în România. O dovedește și cazul...
Evoluția tehnologiei ne face viața mai ușoară, dar aduce o serie nouă de riscuri pe care trebuie să învățăm să le gestionăm. Când vorbim despre banii noștri, tranziția de la bancnote la card a dus...
Compania de investiții imobiliare Meta Estate Trust a realizat în anul 2023 un profit net de 47 milioane de lei, în creștere cu 46% față de anul 2022 și cu 39% peste ce era bugetat pentru 2023.
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat construirea unei baze de elicoptere de luptă la circa 70 de kilometri de frontiera Poloniei cu Ucraina şi Belarus, transmite EFE,...
Omul de afaceri Dan Șucu, fondatorul Mobexpert și președintele Confederației Patronale Concordia, spune că reducerea birocrației este una dintre principalele probleme ale mediului de business în...
Ford Otosan România a încheiat un contract de credit în valoare de 435 de milioane de euro pe termen de 7 ani pentru dezvoltarea unor noi modele de mașini. Împrumutul va contribui la finanțarea...
Podul Francis Scott Key din Baltimore, oraş din statul Maryland (estul SUA), s-a prăbușit după ce a fost lovit de o navă de tip cargo, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
După ce a preluat în decembrie 2023 un portofoliu de 25 de parcuri de retail din România , pentru 219 milioane de euro, grupul paneuropean M Core a lansat „Square 7, part of M Core”, un joint...
Salariile nete maxime în 2023 au fost în domeniile IT, energie și producție, iar cele mai mici au fost în producție, contabilitate, administrativ&operațiuni și vânzări, conform datelor pe care...
Atractivitatea unor orașe sau a unor zone din aceste orașe este o problemă în România, motiv pentru care autoritățile încearcă să pună în practică diverse soluții pentru ca acestea să devină mai...
Directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, afirmă că prima cursă aeriană de pe noul terminal va fi efectuată pe 29 martie, spre Otopeni, iar prima cursă internaţională va fi pe 31 martie spre...
Noul regulament cu privire la siguranța cibernetică din mașini obligă mai mulți producători să oprească anticipat vânzarea unor modele cunoscute al cărui hardware ar trebui schimbat pentru a păstra...
47% dintre contabilii din România au nevoie şi de abilităţi soft skills, adică de competențe ce țin de comunicare, leadership adaptabilitate sau rezolvarea problemelor, pentru a deveni directori...
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna februarie 2024 cu 0,2% faţă de ianuarie 2024 (minus 1% în termeni reali), până la nivelul de 383,922 miliarde...
PPC (fostul Enel) anunţă finalizarea, prin intermediul subsidiarei sale PPC Renewables, achiziţia de la subsidiarele europene ale Grupului Lukoil a Land Power, care operează în România un parc...
PIB-ul per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) varia anul trecut între 64% din media UE în Bulgaria, 78% în România şi 240% din media UE în Luxemburg, arată datele...
Tesla a făcut deja o tradiție din a lansa merchendise ciudat care are doar o legătură vagă cu mașinile electrice care împânzit șoselele din toată lumea. Ultima găselniță este un ciocan de mari...
Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023, iar cifra de afaceri a ajuns la 1,6 miliarde de lei, a declarat, marţi, directorul general al companiei, Valentin Ştefan, într-o...
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea...
Renault este în negocieri avansate cu potenţiali parteneri pentru a extrage şi a recicla litiul şi alte metale din bateriile uzate ale vehiculelor electrice, în vederea reutilizării a mai mult din...
România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.
Plenul reunit al Parlamentului a luat act de informarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea tranzitării teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate...
Căutarea unui loc de muncă nu este tocmai o perioadă ușoară pentru nimeni. Pe lângă Linkedin și site-urile angajatorilor, există multe alte platforme de recrutare unde regăsești anunțuri de...
BMW se bazează pe piața din China pentru a rămâne pe linia de plutire, iar CEO-ul mărcii germane, Oliver Zipse, declară că europenii au exagerat cu privire la riscul pe care-l reprezintă o intrare...
Kremlinul a declarat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este un evreu "un pic special", ca răspuns la o întrebare despre probabilitatea de a face legătura între el şi Ucraina şi...