Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate in sectiunea Legal-Business pe Wall-Street in luna Mai 2020.
Vezi arhiva completa a lunii Mai 2020 →
Parchetul General (PG) a admis că a clasat dosarul de plagiat al primarului sectorului 3, Robert Negoiță, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale .
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unui ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru comiterea...
Structurile abilitate ale MAI au întocmit până în prezent 516 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică...
Consiliul Concurenţei a amendat Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj pentru abuz de poziţie dominantă, ca urmare a faptului că managementul regiei a refuzat accesul companiei de handling...
Tribunalul Bucureşti a decis luni ca medicul Mircea Beuran să rămână sub control judiciar, în dosarul în care este judecat pentru că ar fi primit o mită de 10.000 de euro.
Peste 120 de milioane de euro este valoarea amenzilor date până acum în perioada stării de urgență celor care au încălcat restricțiile din ordonanțele militare. Nu se știe însă câte dintre aceste...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat după ce a fost revocată din funcție în 9 iulie 2018, prin decretul președintelui...
Ministerul Jusțitiei va înainta premierului Ludovic Orban propunerea ca Guvernul României să transmită Comisiei de la Veneția solicitarea de eliberare a lui Tudorel Toader din funcția de membru al...
Premierul Ludovic Orban a anunțat că amenzile pentru neresectarea ordonanțelor militare au revenit la nivelul anterior Ordonanței de Urgență care a mărit valoarea acestora, OUG declarată...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lansat aplicaţia dosar electronic, prin care părţile implicate într-un proces şi avocaţii acestora vor avea acces de la distanţă la actele de la dosar, scrie...
Avocatul Poporului (AP) solicită includerea COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporţie de 100%, scrie...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat că decizia Curţii Constituţionale privind amenzile aplicate pe perioada stării de urgenţă "afectează toată România", el adăugând că în starea...
Autorităţile au demarat procedurile de contestaţie în anulare la hotărârea Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris care îi dă dreptate constructorului italian Salini Impregilo în privinţa...
Premierul Ludovic Orban a anunţat că, în cazul în care Curtea Constituţională a României va declara neconstituţională legislaţia privind starea de alertă, Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă,...
Până în prezent, au fost întocmite 557 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, a informat, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit Agerpres.
Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat constituțională Ordonanţa care reglementează starea de alertă, dar nu poate să restrângă drepturi și libertăți ale cetățenilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii referitoare la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2019, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a...
Cea mai importantă amnistie fiscală de după 1990 urmează să intre în vigoare. Avem de-a face cu o amnistie fiscală veritabilă, în sensul în care Guvernul a ales să anuleze în totalitate, prin...
Premierul Ludovic Orban a anunţat că Insula Belina şi Braţul Pavel vor reveni în administrarea statului, după ce va fi semnat procesul verbal de preluare de către Apele Române, scrie Agerpres.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va elabora un proiect de lege care reglementează situaţia privind marile evenimente, acesta urmând să fie depus în...
Toţi cetăţenii români care şi-au desfăşurat activitatea la ferma din Bornheim, Republica Federală Germania, au primit drepturile salariale care li se cuveneau, potrivit unor precizări ale...
Tribunalul București a suspendat avizul de mediu pentru Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 1, prin care deveneau construibile părți din Parcul Herăstrău, din Pădurea Băneasa și alte spații...
Regulamentul General privind Protecţia Datelor Regulamentul (GDPR) a împlinit săptămâna aceasta doi ani de la aplicare. În acest context, avocații Filip & Company au realizat un set de 10...
În primul rând, este informația privind temperatura corporală dată biometrică? Categoric, nu. Deși a apărut o serie întreagă de opinii în spațiul public în direcția că temperatura este dată...
Într-un discurs ținut cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate a Directoratului General Anticorupţie, ambasadorul britanic Andrew Noble a lăudat decizia CEDO în cazul Kovesi.