Arhiva stirilor, noutatilor si articolelor publicate in sectiunea Real-Estate pe Wall-Street in luna Iunie 2023.
Vezi arhiva completa a lunii Iunie 2023 →
O vilă eclectică monument istoric ridicată în perioada interbelică, în centrul Capitalei, a fost scoasă la vânzare, la un preț de listare de 5 milioane de euro, imobil care ar putea fi transformată...
Meseriașii din zona de construcții au crescut și ei tarifele în ultimul an, cele mai mari scumpiri fiind operate de cei care se ocupă de ridicarea imobilelor, de renovarea lor și de...
Cumpărarea unui apartament direct de la un dezvoltator imobiliar înseamnă că cumpărătorul merge la dezvoltator fără ajutorul unei agenții imobiliare intermediare sau al unui agent imobiliar privat....
Țigla tradițională a fost schimbată în ultimii ani de țigla metalică, iar proprietarii de case care au mizat pe aceasta învelitoare se pot declara cu adevărat câștigători. Bilka este un producător...
Primul trimestru din 2023 s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 120 milioane de euro în România, aproape dublu față de primele trei luni din 2022, tranzacțiile în segmentul...
Compania austriacă Gebrüder Weiss a dat startul construcției unui nou terminal logistic amplasat în Sud Estul Capitalei, în Popești Leordeni, unde compania a achiziționat un teren cu o suprafață...
Top zece cei mai mari investitori din piața imobiliară românească dețin, împreună, un portofoliu total evaluat la 13,21 miliarde de euro, iar în top se află și trei companii controlate de...
Prețurile locuințelor au continuat să crească la începutul acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar ritmul de la o lună la alta a încetinit, iar părerile legate de evoluția...
Pe 13 și 14 iunie, wall-street.ro și start-up.ro organizează evenimentul reConstruct Forum 2023 - State of Real Estate - Build for the Future. Evenimentul are loc la Hotel Sheraton din București și...
Dezvoltatorul Hercesa România demarează lucrările la proiectul imobiliar Stellaris Residencias, în zona Ghencea din București, lângă noul stadion Steaua.
Centrul Bucureștiului este blocat din cauza PUZ-urilor sectoriale anulate sau suspendate , iar dezvoltatorii din imobiliare spun că ne vom confrunta cu o scădere a livrărilor de locuințe noi ,...
Asociațiile de locatari din București se pot înscrie într-un proiect derulat de ONG-ul Între Vecini, astfel încât să obțină finanțare în vederea instalării de panouri fotovoltaice și să devină...
wall-street.ro și start-up.ro organizează evenimentul reConstruct Forum 2023 - State of Real Estate - Build for the Future pe 13 și 14 iunie. Evenimentul are loc la Hotel Sheraton din București și...
reConstruct Forum 2023 - State of Real Estate - Build for the Future, eveniment organizat de wall-street.ro și start-up.ro, are loc pe 13 și 14 iunie la Hotel Sheraton din București și strânge la...
Media națională a chiriilor din marile orașe a rămas relativ aceeași în luna mai, în condițiile în care evoluțiile au fost divergente de la un oraș la altul, Constanța fiind principalul oraș al...
Prețurile locuințelor din România au crescut mult în ultimii ani, românii interesați să-și cumpere o locuință fiind de acord că au devenit scumpe . De cealaltă parte, dezvoltatorii se plâng de...
Amenajarea unui birou poate fi o sarcină dificilă, dar cu ajutorul acestui articol, vei descoperi idei practice și soluții inovatoare pentru a transforma spațiul de lucru într-un loc eficient și...
Liebrecht & wooD Romania , compania ce dezvoltă complexul imobiliar Liziera de Lac , din Frumușani, vrea să construiască peste 300 de case în faza a doua a proiectului care se concentrează pe...
ELCO Heating Solutions, parte a Ariston Group, explorează de mai mulți ani soluții noi, mai eficiente, de încălzire, atât în cadrul proiectelor mari, industriale și de birouri, cât și în cazul...
Sectorul construcțiilor își îndreaptă în această perioadă foarte mult atenția către proiectele publice care vor fi finanțate din fonduri europene și din bani publici, astfel încât să compenseze...
Dezvoltatorul imobiliar Speedweel a cumpărat un nou teren în Timișoara, pe care va construi al doilea proiect cu utilizare mixtă, urmând modelul proiectului PALTIM, construit de companiei în orașul...
Suspendarea PUZ-urilor ține dezvoltarea Bucureștiului în loc de doi ani, atât de partea investitorilor privați, dar și de partea autorităților publice în anumite cazuri, iar principala problemă nu...
Dezvoltatorii imobiliari din România încă se confruntă cu o imagine negativă în rândul opiniei publice din cauza unora care nu au respectat cele mai bune practici, dar situația actuală ne arată că...
Investitorii din imobiliare așteaptă o rezolvare a situației PUZ-urilor suspendate sau blocate la Direcția de Urbanism a Capitalei, iar întocmirea cât mai rapidă a noului Plan Urbanistic General...
În România nu există conceptul de parteneriat public-privat, dar există o soluție prin care autoritățile publice și dezvoltatorii imobiliari pot colabora, este de părere viceprimarul general al...
Bucureștiul va continua să aibă străzi aglomerate și să apară blocuri lângă case, indiferent dacă va avea sau nu planuri urbanistice puse la punct, atâta timp cât nu va exista o strategie privind...
Gigantul Amazon și-a relocat biroul din Timișoara în clădirea UBC 0, a complexului Iulius Town din orașul de pe Bega, unde ocupă un spațiu care se întinde pe un etaj și jumătate, și unde vor lucra...
Europa Centrală și de Est, inclusiv România, beneficiază de relocarea activităților de producție din piețe mai îndepărtate, precum cele din Asia, mai aproape de consumatori, mai ales datorită...
Rata dobânzilor la credite va scădea, dar nu în acest an, o reducere semnificativă, care să aducă o ieftinire reală a creditării, urmând să aibă loc abia începând cu a doua parte a anului viitor,...
Zone exclusiviste, chiuvete de designer personalizate, aspiratoare încorporate în pereții casei, perdea de aer la intrare, elemente decorative din pietre, metale prețioase sau fibre naturale. Cam...
Apartamentele cu două camere sunt cele mai căutat de chiriașii din întreaga țară, urmate de garsoniere și de apartamentele cu trei camere, iar blocurile construite între 1977 și 2000, se arată...
Peste 1.300 de proprietăți rezidențiale au un preț de listare de cel puțin 1 milion de euro astăzi, conform Imobiliare.ro, iar numărul acestora este în creștere pe măsură ce se dezvoltă noi...
Fie că tocmai ai terminat liceul și te pregătești să pleci la facultate, fie ai finalizat facultatea și ai locuit cu părinții/ ai stat într-o camera de cămin/ ai împărțit un apartament cu încă...
Cine a spus că un spațiu mic nu poate fi uimitor? Deși poate părea o provocare să amenajezi o baie mică, cu puțină planificare și inspirație, poți transforma acest spațiu într-unul eficient și...
Creșterea dobânzilor a redus apetitul românilor pentru creditele ipotecare, numărul tranzacţiilor de apartamente fiind, în primele cinci luni ale anului, în scădere cu aproape 30% la nivelul...
Investiții publice de aproximativ 2 miliarde de euro în obiective precum modernizarea infrastructurii feroviere și de acces din portul Constanța au ca scop atragerea investitorilor la malul mării.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a criticat, duminică, proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, susţinând că încurajează mafia imobiliară.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că proiectul Codului urbanismului "legalizează hoţia" şi face apel la liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, să privească "cu...
România trebuie să accelereze ritmul în care clădirile sunt renovate pentru a corespunde standardelor de eficiență energetică, astfel încât țara noastră să-și îndeplinească obiectivele stabilite la...
Clujenii și bucureștenii plătesc cu 35% mai mult decât timișorenii pentru închirierea unei garsoniere sau a unui apartament cu două camere, în condițiile în care chiria medie pentru apartamentele...